Verzi şi uscate rubrică de scandal în floare Şi banul public e ochiul dracului
Corb la corb nu-şi scoate ochii, şi, pe cale de consecinţă, nici bugetar la bugetar. Lansată ca vorbă de duh pentru a mai face, ca tot românul poet, haz de necaz, sintagma "cei mai săraci dintre geţi sunt bugeţii" nu are nici pe departe acoperire în realitate. Cele mai somptuoase construcţii de pe colinele Oradiei sau din cartierele rezidenţiale răsărite la periferii aparţin tocmai unor astfel de exponenţi ai instituţiilor bugetare, fie că este vorba de cele subordonate bugetului local sau central. Este greu de crezut că doar dintr-o simbrie de preşedinte de consiliu judeţean îţi poţi ridica ditamai conacul şi cu atât mai puţin atunci când te recomanzi profesor universitar, funcţionar în primărie, ţuţer în prefectură, play-boy la curtea de conturi, magistrat sau poliţist. Exemplele pot continua, dar nu simpla lor înşiruire are relevanţă, ci paradoxala lor selectivitate. Nu toţi bugetarii din consiliul judeţean au o situaţie financiară de invidiat, cum de altfel bunăstarea n-o constaţi nici la majoritatea funcţionarilor prefecturii, nu toţi poliţiştii stau la vilă şi există încă magistraţi care trăiesc în condiţii improprii. Ca universitar poţi să mori de foame dacă nu mai ai un angajament în sectorul privat sau poţi huzuri cu o leafă de sute de milioane pe an dacă ai pâinea şi cuţitul ordonării creditelor în mână şi curtea de conturi la degetul mic. Într-o societate în care valoarea adăugată se produce din ce în ce mai puţin, dar se taxează din ce în ce mai mult, nonvaloarea este ridicată la rang de virtute, în timp ce plusvaloarea alimentează marii devoratori de resurse bugetare, sedentari prin excelenţă şi remarcabili doar prin opulenţă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.