Autovehicul fără stăpân, ridicat de pe Calea Borșului
Un autovehiculul Opel, cu numărul BH 13 ABH, considerat a fi fără stăpân, a fost ridicat și transportat pe str. Academiei nr. 3, spațiu administrat de Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea, marți 21 noiembrie 2023.
Conform prevederilor Legii nr. 421/2002, aflat pe str. Calea Borșului, nr. 7, în măsura în care în termen de 10 zile de la publicarea prezentului anunț, proprietarul sau deținătorul legal al autovehiculului nu se prezintă în vederea ridicării, acesta va trece de drept în proprietatea municipiului Oradea și urmează a fi valorificat în condițiile legii.
Informații suplimentare se pot obține la sediul Direcției Poliția Locală Oradea, str. Iuliu Maniu, nr. 20, tel: 0359.412.551, de luni până vineri, între orele 08.00 - 16.00.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.