Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) anunță că au fost remediate problemele Sistemului Informatic al Cazierului Judiciar Român ROCRIS. Instituția precizează că, începând de ieri, cetățenii pot obține certificatele de cazier judiciar.

„Au fost remediate problemele care au condus astăzi la nefuncționarea Sistemului Informatic al Cazierului Judiciar Român ROCRIS. În consecință, cetățenii pot obține, începând de marți, certificatele de cazier judiciar. Tot de marţi, persoanele care au depus luni cerere pentru eliberarea cazierului judiciar și nu au mențiuni care să fie înscrise în acesta, se pot prezenta la ghișee, în vederea eliberării documentului”, precizează IGPR, printr-un comunicat de presă.  Precizările vin după ce Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat, în cursul zilei de luni, că Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român ROCRIS nu funcționează din cauza unor fluctuații de tensiune care a afectat serverele.