CNAIR anunță deținătorii de vehicule istorice că, începând cu 16 octombrie, au obligația de a plăti tariful de utilizare și tariful de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

„CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, deținători de vehicule de interes istoric, că în conformitate cu prevederile Legii nr. 226/2023 privind aplicarea unor tarife rutiere pe rețeaua de drumuri naționale din România, la data intrării în vigoare a acesteia, exceptarea vehiculelor istorice de la obligaţia de plată a rovinietei şi a tarifului de trecere, stabilită în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, încetează”, se arată într-un comunicat al companiei.

Astfel, începând din 16 octombrie, zi până la care CNAIR va finaliza procesul de prelucrare a datelor privind vehiculele istorice care au fost înscrise în baza de date a Sistemului informaticde emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei cu vehicule exceptate, în vederea eliminării din aceasta, utilizatorii vehiculelor istorice au obligația de a achita tariful de utilizare și tariful de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.