Începând de mâine, în Oradea intră în vigoare noi restricţii de circulaţie, care vor fi valabile până în 7 iulie, respectiv până în 7 august.

În cadrul Comisiei tehnice pe probleme de circulație și trafic rutier, coordonată de viceprimarul Marcel Dragoș, s-au analizat mai multe solicitări privind diverse restricționări ale circulației în oraș sau modificări în semnalizarea rutieră din municipiu.

Astfel, începând de mâine, 20 iunie, timp de trei săptămâni, respectiv până pe 7 iulie, pe str. Crinului, Piața Rahovei și Erou Marius Cosma, circulația rutieră va fi complet închisă, întrucât se efectuează lucrări de reabilitare a sistemului de termoficare la nivelul municipiului, etapa a III-a.

De asemenea, tot de mâine, dar până în data de 7 august, pe Calea Averescu, mai exact, tronsonul cuprins între Maternitatea Oradea și Centrul Civic, circulația se va desfășura pe o singură bandă de mers. Și aici se vor executa lucrări în cadrul aceluiași proiect de reabilitare a rețelelor de termoficare.

„În aceeași perioadă, respectiv 20 iunie – 7 august, se va circula pe o singură bandă și pe tronsonul cuprins între Podul Dacia și Facultatea de Drept Oradea, direcția de mers înspre magazinul Crișul. Conducătorii auto sunt rugați să dea dovadă de înțelegere în trafic și să caute rute alternative acolo unde situația impune acest lucru”, precizează Primăria Oradea.