Din 1 decembrie, abonamentele de parcare pentru parcările de domiciliu se vor plăti individual, direct la Primăria Oradea, la ghișeele fizice, sau online, prin intermediul Ghișeului Online – Primăria Oradea/App MobilePay/Ghișeul.ro, secțiunea de impozite și taxe, în contul fiecărui cetățean, alături de celelalte obligații datorate bugetului local (impozit pe clădire, teren, autoturism, etc).

 

Municipalitatea orădeană precizează că asociațiile de proprietari se vor ocupa, în continuare de activitățile ce țin de administrarea și atribuirea locurilor de parcare de domiciliu, chiar dacă nu vor mai încasa contravaloarea abonamentelor.

”Cetățenii cărora le este atribuit un loc de parcare de domiciliu și doresc să își prelungească valabilitatea  pentru anul următor vor putea plăti contravaloarea acestuia până în data de 31 decembrie a anului curent. Întrucât 2024 este primul an de implementare a noului mecanism de plată, pentru valabilitatea acestuia, scadența de stabilește pentru 31 ianuarie. De menționat că asociațiile de proprietari vor primi în continuare 10% din sumele încasate, conform contractelor de asociere încheiate între acestea și Primărie. Această modificare vine în sprijinul tuturor părților implicate, atât al cetățenilor, care vor avea acces la informații și vor putea efectua plăți online 24/7, fără a mai fi nevoiți să se deplaseze la asociația de proprietari, cât și în sprijinul asociațiilor de proprietari, care vor fi degrevate de sarcina colectării și virării sumelor către Primărie, beneficiind în continuare de un procent din valoarea tarifelor”, menționează administrația locală orădeană.

Potrivit municipalității, prin această modificare se urmărește migrarea plăților pentru parcările de domiciliu în mediul digital și alinierea acestora la strategia generală de digitalizare a municipalității.

”În acest sens, Direcția Patrimoniu Imobiliar pregătește lansarea unei aplicații mobile performante, prin care utilizatorii vor putea achiziționa tichete și abonamente pentru toate tipurile de parcări din municipiul Oradea, cum ar fi parcările subterane și supraterane, parcările de domiciliu și cele pentru riverani. Aplicația va oferi utilizatorilor diverse funcționalități personalizate pentru ușurarea interacțiunii cu administrația locală pentru utilizarea acestora pe raza municipiului Oradea”, mai precizează Primăria Oradea.