OTL anunță că pentru efectuarea lucrărilor de demontare, descărcare şi montare post de transformare subteran în zona Piaţa Unirii, intersecţie cu str. Iuliu Maniu, comisia tehnică pe probleme de circulaţie şi transport rutier în municipiul Oradea a aprobat închiderea circulaţiei rutiere pe str. Iuliu Maniu, de la intersecţia cu str. Samuil Micu Klein până la intersecţia cu str. Avram Iancu.  

Printr-un comunicat de presă transmis joi, 14 noiembrie, OTL anunță că sâmbătă, 16 noiembrie, şi duminică, 17 noiembrie 2019, în intervalul orar 9.00-17.00, va fi afectată circulaţia autobuzelor pe liniile 10 şi 20. Ele vor circula pe traseele deviate, după cum urmează: traseul Liniei 10 va fi deviat numai spre Velenţa, astfel: B-dul Decebal (staţie Autogara Decebal) - Calea Matei Basarab (staţie Colegiul Economic) - Sucevei - Dimitrie Cantemir -Muntele Găina-Războieni-Seleuşului; traseul Liniei 20 va fi deviat numai spre Velenţa - Nufărul, astfel: Ogorului - Calea Aradului - Bdul Decebal (staţie Autogara Decebal) - Calea Matei Basarab (staţie Colegiul Economic) – Sucevei - Dimitrie Cantemir, iar în continuare traseul va rămâne nemodificat.

„În intervalul prezentat, staţiile de autobuz: Centru istoric 1 şi Centru istoric 2, vor fi neoperaţionale”, se menționează în document.