În municipiul Oradea - Noi restricții de circulație
Comisia municipală de circulație, coordonată de viceprimarul Teofil Filimon, întrunită vineri, 28 noiembrie, a avizat noi restricții de circulație.
Astfel, pentru lucrarea de poziționare a tablierului metalic la pasajul feroviar situat pe strada Matei Corvin, DN 19 (zona magazin Lidl), realizată de firma Webuild, s-au avizat restricții de circulație începând de marți, 2 decembrie, și până joi, 4 decembrie, inclusiv, perioadă în care se va circula pe câte o bandă pe fiecare sens. Începând de vineri, 5 decembrie, ora 7.30, traficul se va închide complet până duminică, 7 decembrie, ora 20.00, urmând ca după această oră circulația să se desfășoare din nou restricționat, pe câte o bandă pe sens. Din săptămâna următoare se va dezafecta platforma și se va reveni la circulația normală, pe câte două benzi pe sens.
Totodată, pentru realizarea lucrării „Pasaj denivelat pe DN19, intersecție cu Calea Bihorului”, executată de firma Asfamixt, s-au avizat restricții de circulație înainte de sensul giratoriu, începând de sâmbătă, 29 noiembrie, până la data de 30 iunie 2026. Sensul giratoriu din zona Remark rămâne funcțional. Astfel, circulația se va devia pe rute ocolitoare, respectiv pe strada Santăului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.