Ziua Pompierilor din România este marcată, azi, în toate subunităţile de judeţul Bihor, tot azi fiind sărbătorită şi Ziua Informării Preventive.

ISU Bihor organizează o serie de activităţi ce vor include depuneri de coroane la Grupul Statuar al Pompierilor bihoreni, şedinţă festivă şi competiţii sportive. În toate subunităţile din judeţ este organizată Ziua Porţilor Deschise, unde vizitatorii sunt aşteptaţi cu exerciţii demonstrative, prezentarea tehnicii de luptă şi ateliere de pregătire, în intervalul orar 11.00-14.00. La sediul ISU, respectiv al Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea, din strada Avram Iancu, activităţile se desfăşoară după următorul program: 11.00 - 14.00 - prezentarea tehnicii de intervenţie şi activităţi pentru copii, cum ar fi acţionarea asupra unor focare la macheta căsuţă cu refularea apei, ateliere de prezentarea noţiunilor de prim-ajutor de bază. Între orele 11.40 - 12.00 se va desfăşura un exerciţiu demonstrativ de descarcerare şi acordare a primului ajutor în cazul producerii unui accident rutier, iar de la 12.30 are loc un exerciţiu de salvare a unei persoane, de la înălţime. Joi, 15 septembrie, în Cetatea Oradea corpul A, etaj II va fi vernisată expoziţia tematică „Repere din istoria pompierilor militari bihoreni”.