Municipalitatea orădeană a anunţat că taxele și impozitele locale pot fi achitate până la finalul acestui an, în program normal (8.00 - 18.00), la ghișeele 5, 21-27 din Sala Ghişeelor - Centrul de relații cu publicul, exceptând ziua de vineri, 31 decembrie, când programul cu publicul va fi între orele 8.00 - 13.30.

La începutul anului 2022, plata impozitelor și taxelor se reia etapizat. Din 3 ianuarie 2022 se vor încasa doar taxele fără debit (amenzi de circulaţie şi/sau parcare, taxă judiciară de timbre, avize) la ghișeele 5, 21-27 din Centrul de relații cu publicul, la unităţile Direcţiei de Poştă sau prin unităţile CEC. Începând cu 13 ianuarie 2022 va fi reluată încasarea tuturor impozitelor şi taxelor datorate bugetului local, inclusiv impozitele pe clădiri, terenuri și autovehicule aferente anului 2022.

Direcţia Economică din cadrul Primăriei Oradea face unele precizări privind activitățile cu publicul la început de an 2022. Astfel, contribuabilii persoane fizice și juridice care doresc să achite, în perioada 3-13 ianuarie 2022, obligații fiscale restante, datorate anterior anului 2022, vor putea să efectueze plata numai prin virament bancar sau mandat poştal (http://oradea.ro/subpagina/conturi-iban). În perioada 3-13 ianuarie 2022, declaraţiile fiscale privind clădirile şi terenurile tranzacționate vor fi preluate în Centrul de relații cu publicul, ghișeele 3-4, 8-12 - persoane fizice, ghișeele 3-4, 13-14 - persoane juridice, urmând a fi prelucrate după data de 13 ianuarie 2022. Totodată, vizarea fişelor de înmatriculare auto se va realiza sub rezerva depunerii declaraţiilor pentru stabilirea impozitului asupra mijloacelor de transport, însoţite de documentele primare aferente. Pentru vânzările de bunuri impozabile efectuate în perioada 1-13 ianuarie 2022, impozitul aferent anului 2022 va fi calculat de inspectorii cu atribuții de impunere, iar eliberarea certificatului fiscal se va efectua după prezentarea documentului de plată (O.P. sau mandat poştal) care să ateste plata impozitului. Documentele aferente tranzacțiilor de vânzare-cumpărare încheiate în luna decembrie 2021 se pot prezenta, în vederea înregistrării, în cursul lunii ianuarie 2022 și se vor opera cu data tranzacției (data vânzării/cumpărării), iar vânzătorul nu va mai datora impozit pentru bunul înstrăinat în anul următor. Pentru aceste tranzacții, prezentate până la 31 ianuarie 2022, nu se vor aplica sancțiuni privind depunerea cu întârziere a declarațiilor.