Termoficare Oradea a întrerupt, în această dimineaţă, furnizarea apei calde pentru consumatorii alimentați din punctul termic 702 (zona Pieţei Unirii). Reluarea furnizării agentului termic se va realiza mâine, 1 august, ora 23.00.

 

„Pentru realizarea unor lucrări de modernizare a rețelelor termice primare, în cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Oradea, pentru perioada 2009-2028, în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice - Etapa a III-a”, începând de azi, 31 iulie, ora 8.00, se întrerupe furnizarea apei calde pentru consumatorii alimentați din punctul termic 702. Sunt afectați consumatorii situați în zona străzilor: Avram Iancu, Cuza Vodă, Mihail Kogălniceanu, Iuliu Maniu, General Traian Moșoiu, Rachetei, Piața Unirii și Demetriu Teiușanu. Reluarea furnizării agentului termic se va realiza mâine, 1 august, ora 23.00.

Pentru informaţii suplimentare, clienţii noştri pot apela dispeceratul de urgență   TelVerde 0 800 070 800 (număr apelabil gratuit din toate rețelele fixe și mobile) sau pot consulta aplicația TermoAlert interfațată pe pagina web www.termoficareoradea.ro. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, precizează Termoficare Oradea.