Circulația rutieră pe străzile Cornițelului, Buzăului și Oltețului din Oradea se modifică pe data de 10 mai, în baza unei comenzii emise către Drumuri Bihor.

Primul sens unic se va realiza pe str. Cornițelului, de la intersecția cu str. Lalelelor spre str. Nicolae Bolcaș. Se vor monta indicatoare rutiere „Oprirea interzisă”, suplimentate cu panoul adițional „Ridicarea autovehiculelor oprite și/sau staționate”, pe partea dreaptă a străzii, conform sensului de circulație stabilit.

Pe str. Buzăului circulația rutieră se va realiza în sens unic de la intersecția cu str. Nicolae Bolcaș spre str. Henrik Ibsen și se vor monta indicatoare rutiere „Oprirea interzisă” pe partea stângă a străzii, conform sensului de circulație stabilit.

Pe str. Oltețului circulația rutieră se va realiza în sens unic de la intersecția cu str. Henrik Ibsen spre str. Nicolae Bolcaș și se vor monta indicatoare rutiere „Oprirea interzisă”, suplimentate cu panoul adițional „Ridicarea autovehiculelor oprite și/sau staționate”, pe partea dreaptă a străzii, conform sensului de circulație stabilit.