Votarea online a celor 39 de proiecte eligibile din cadrul programului de Bugetare Participativă Oradea 2026 a început și se desfășoară în perioada 13 iulie – 27 septembrie. O persoană poate vota maximum trei proiecte.

 

Orădenii pot vota online prin intermediul platformei oficiale Activ Oradea https://activ.oradea.ro/, unde este necesară înregistrarea sau autentificarea prin contul de Facebook. Pot fi selectate maximum trei proiecte. Fizic, se poate vota în cadrul celei de-a doua etape, prin completarea buletinelor de vot la întâlnirile organizate în cartiere și companii din Oradea (de asemenea, cu o limită de maximum trei proiecte votate).

Etapa 1, votul online, se desfăşoară în perioada 13 iulie – 27 septembrie. Etapa 2, votul fizic (în cadrul întâlnirilor publice), va urma după încheierea votului online.

Selecția finală se va realiza prin cumularea voturilor online cu cele din cadrul întâlnirilor publice. Proiectele vor fi ulterior ierarhizate în funcție de numărul total de voturi acumulate.

„Primăria Municipiului Oradea mulțumește tuturor cetățenilor care au depus proiecte și îi încurajează să participe activ și în etapa de vot, contribuind astfel la alegerea investițiilor care vor fi implementate prin programul de bugetare participativă”, menţionează municipalitatea orădeană.