Pentru două module termice din Oradea - Se întrerupe furnizarea energiei termice
Mâine, 13 noiembrie, de la ora 4.00, se întrerupe furnizarea apei calde de consum și a încălzirii pentru consumatorii alimentați din modulele termice situate pe strada Tudor Vladimirescu.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Termoficare Oradea, pentru realizarea unor lucrări în cadrul proiectului „Pasaj subteran la intersecția dintre B-dul Decebal și str. Tudor Vladimirescu și lărgire Tudor Vladimirescu la 4 benzi de circulație”, mâine, 13 noiembrie, ora 4.00, se întrerupe furnizarea apei calde de consum și a încălzirii pentru consumatorii alimentați din modulele termice situate pe strada Tudor Vladimirescu.
Ca urmare a opririi Magistralei 2, există posibilitatea diminuării parametrilor de furnizare a încălzirii la utilizatorii alimentați din punctele termice din: Cartierul Nufărul 3 – PT 868, Cartierul Nufărul 2- PT 871, 872, 875, zona străzii Dimitrie Cantemir – PT 820, PT 831, PT 806, PT 807 și PT 810, zona străzii Grigore Ureche – PT 826 și 862, Zona de centru cu PT 701, PT 702, PT 705, PT 710, PT 718, PT 801, PT 802, Cartierul Velența – PT 856, Cartierul Dragoș Vodă – PT 836 și Comuna Sînmartin cu punctele termice PT1, PT 2 și Felix - PT3.
„Estimăm că reluarea furnizării apei calde de consum și a încălzirii se va realiza vineri, 15 noiembrie, ora 23.30”, menționează reprezentanții Termoficare Oradea.
Pentru informații suplimentare privind stadiul furnizării, utilizatorii pot apela dispeceratul de urgență Tel Verde 0 800 070 800 (număr apelabil gratuit din toate rețelele fixe și mobile) sau 0259-467.577 - Dispecerat Scada.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.