Pentru trei puncte termice din zona centrală - Fără apă caldă
Termoficare Oradea întrerupe miercuri, 8 mai, de la ora 8.00, furnizarea apei calde pentru consumatorii alimentaţi din trei puncte termice situate în zona centrală a municipiului. Reluarea furnizării agentului termic este estimată pentru aceeaşi zi, miercuri, 8 mai, ora 23.30.
„Pentru realizarea unor lucrări de modernizare a rețelelor termice primare, în cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Oradea, pentru perioada 2009-2028, în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice - Etapa a III-a”, mâine, 8 mai, ora 8,00, se întrerupe furnizarea apei calde de consum pentru consumatorii alimentați din punctele termice: 805, 807 și 887. Vor fi afectați consumatorii situați în zona străzilor: Piața 1 Decembrie, Piața Cetății, Piața Independenței, Constantin Tănase, Mihail Kogălniceanu, Evreilor Deportați, Eftimie Murgu, Griviței, precum și consumatorii alimentați prin intermediul punctelor termice proprii situate pe aceste străzi. Estimăm că reluarea furnizării agentului termic se va realiza în aceeași zi, miercuri, 8 mai, ora 23.30. Pentru informații suplimentare privind stadiul furnizării, utilizatorii pot apela dispeceratul de urgență Tel Verde 0 800 070 800 (număr apelabil gratuit din toate rețelele fixe și mobile) sau 0259 467 577 - Dispecerat Scada. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, a anunţat Termoficare Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.