Programul RER Vest de sărbători - Colectare conform graficelor
RER Vest informează locuitorii din Oradea şi din Zona Metropolitană că programul de colectare a deșeurilor menajere va rămâne neschimbat în perioada sărbătorilor de iarnă. Vor fi închise, însă, punctele de relații cu publicul, în zilele libere legale.
„Chiar dacă zilele de 25-26 decembrie, 1-2 şi 6-7 ianuarie sunt libere conform legii, echipajele de salubritate vor lucra după graficele deja stabilite în Oradea și în comunele din Zona Metropolitană. Pentru operativitate, cetățenii sunt rugați să scoată în fața caselor deșeurile, dimineața devreme sau cu o seară înainte. Și salubrizarea stradală se va desfășura după programul obișnuit”, a anunţat RER Vest.
Centrele pentru Aport Voluntar şi birourile de relaţii cu clienţii vor funcționa cu program special. Astfel, centrele de pe străzile Thurzo Sandor şi Uzinelor, dar și cele din comunele deservite de RER Vest vor fi închise în zilele de 25 - 26 decembrie, 1- 2 și 6 - 7 ianuarie 2026. Biroul de Relaţii cu Clienţii de pe Strada Moliere nr. 21 va avea program redus în 24 şi 31 decembrie, fiind deschis între orele 8.00 şi 12.00. În 25 - 26 decembrie 2025, în 1- 2 ianuarie și în 6 - 7 ianuarie 2026, va fi închis. Conform aceluiași program va fi deschis și Biroul de Relații cu Publicul din incinta Primăriei Oradea, camera 6.
RER Vest recomandă clienților să folosească metodele electronice pentru plata facturilor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.