Sâmbătă, 9 noiembrie, va avea loc o nouă ediţie a acţiunii lunare privind colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE).

În municipiul Oradea, punctele de colectare fixe stabilite de Primăria Oradea sunt: Cartierul Rogerius - zona Parcare Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu”; Cartierul Rogerius - zona str. Sovata, în dreptul Punctului Termic 109; Cartierul Ioşia - zona str. Oneştilor, parcare supermarket Penny; Cartierul Nufărul - zona ultimei staţii de tramvai; Calea Clujului - zona după Staţionar 3 - Obstetrică-Ginecologie Oradea. Containerele vor fi disponibile sâmbătă, 9 noiembrie, între orele 8.00-17.00. Deşeurile de echipamente electrice şi electronice colectate în punctele fixe de colectare vor fi preluate de Bene Internaţional Oradea. De precizat că săptămânal sunt ridicate de la domiciliu, din Oradea, deșeurile electrice: frigidere vechi, aragaze, cuptoare, mașini de spălat etc. Cetățenii pot suna de luni până vineri, în intervalul orar 9.00 - 17.00, la unul dintre numerele de telefon: 0259/406.276 (interval orar 9.00 - 13.00); 0735/333.833 sau 0735/833.828, iar firma va asigura preluarea şi transportul în mod gratuit pentru deșeurile de echipamente electrice şi electronice.