De luni până vineri, relaţia cu publicul va fi asigurată în două schimburi, de la ora 8.00 – 20.00.

„Având în vedere adresa Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București nr. 3837834/15.05.2020 emisă în contextul încetării stării de urgență, SPCRPCÎV BIHOR anunță că program de lucru cu publicul, începând cu data de azi 19 mai (ieri-n.r.),  va fi asigurat pe două schimburi, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00”, se arată într-un comunicat al Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bihor.

„Activitatea de examinare la proba practică a persoanelor pentru obținerea permisului de conducere se va relua începând cu data de 2 iunie.

Activitatea de examinare teoretică a persoanelor pentru obținerea permisului de conducere se va relua începând cu data de 15 iunie și se va desfășura în conformitate cu programul de lucru stabilit al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor  Bihor.

Adresăm rugămintea candidaților care au fost programați pentru susținerea probei practice în perioada în care această probă a fost suspendată, să se adreseze școlilor de conducători auto în cadrul cărora au urmat cursurile de pregătire teoretică și practică, în vederea obținerii datei la care au fost reprogramați pentru susținerea examenului auto”, se arată în documentul citat.