Începând de ieri, 28 octombrie, până în data de 7 noiembrie, este închisă circulaţia auto pe strada A. Șaguna, dinspre Parcul Traian spre str. Libertății, pentru a putea fi derulate lucrările la strada Aurel Lazăr. De asemenea, strada Ady Endre rămâne închisă până în data de 9 noiembrie. 

Comisia tehnică pe probleme de circulație și trafic rutier a avizat miercuri, 28 octombrie, prelungirea închiderii circulației auto pe strada Ady Endre (de la Clubul Constructorul până în Piața Ferdinand), cu excepția riveranilor, până pe data de 9 noiembrie, pentru realizarea lucrării „Reabilitare, modernizare și refacere scuaruri în Piața Ferdinand” Lot 1 - „Reabilitare, modernizare și refacere scuaruri în Piața Ferdinand” Zona 1. Lucrările sunt executate de firma Gavella.

De asemenea, Comisia de circulație a aprobat, la solicitarea constructorului, închiderea circulației auto pe strada A. Șaguna, dinspre Parcul Traian spre str. Libertății, începând cu data de 28 octombrie până în 7 noiembrie. Închiderea este necesară în vederea realizării obiectivului de investiție „Amenajare și pavare pe str. Aurel Lazăr, în vederea transformării acesteia în zonă pietonală”.