Târgul produselor bihorene, în Ioșia
Târgul Produselor Bihorene vine în cartierul Ioșia începând din această săptămână. Peste 30 de producători locali din județul nostru îi așteaptă pe orădeni mâine, 28 martie, între orele 14.00 și 18.00 în Piațeta Cazaban. Piața volantă va fi deschisă în fiecare zi de joi, în intervalul orar menționat.
Târgul se organizează în alte două zone din Municipiul Oradea. În Piața Unirii din centrul orașului are loc în fiecare sâmbătă, în intervalul orar 9.00 - 14.00, iar în cartierul Nufărul, în piațeta de lângă restaurantul fast-food McDonald`s, orădenii pot cumpăra produse locale în fiecare zi de miercuri, între orele 14.00 - 18.00.
Aceste piețe volante sunt dedicate exclusiv producătorilor locali și cuprind o gamă variată de produse de calitate din întregul județ, precum: legume din Borș și Biharia, fructe din Diosig, Săcueni, Roșia și din dealurile Oradiei, produse din carne din Beiuș, brânzeturi din Cubulcut, miere din Șișterea, Diosig și zona Podgoria, turtă dulce din Valea lui Mihai, siropuri și gemuri din Beiuș și Oșorhei, produse de lavandă din Calea Mare și Miheleu și flori din Satu Nou și Borș.
Proiectul se desfășoară în cadrul unui parteneriat încheiat între Consiliul Județean Bihor, Asociația Agricultorilor din Valea Ierului, Primăria Municipiului Oradea, Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (APTOR) și Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Bihor (ADD).
Micii producători care desfăşoară activităţi agricole şi comercializează produsele realizate din ferma, gospodăria, unitatea proprie, indiferent de forma juridică, respectiv care au actele valabile privind producția proprie, pot participa la eveniment contactând Asociația Agricultorilor din Valea Ierului, pe adresa de email: targbihor@gmail.com.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.