La fel ca anul trecut, beneficiarii de vaccinare antigripală pot obține vaccinul pe bază de prescripție medicală, fără ca DSP Bihor să mai distribuie dozele de vaccin către medici vaccinatori.

Beneficiarii de vaccin gripal compensat trebuie să se adreseze la medicii prescriptori, reprezentați de medicii de familie și medici de toate specialitățile aflați în contract cu o casă de asigurări de sănătate, pentru eliberarea unei rețete compensate (100% sau 50%), dacă sunt incluși în următoarele categorii: Compensare 100% - copii cu vârsta  ≥  6 luni și < 19 ani, gravide, persoane cu vârsta  ≥ 19 ani și < 65 de ani cae suferă de boli cardio-vasculare cronice, boli respiratorii cronice, boli renale cronice, boli hepatice cronice, boli neurologice cronice, boli metabolice, boli oncologice, boli autoimune, malformații congenitale, obezitate, asplenie, persoane cu infecție HIV/SIDA, terapie imunosupresoare, cu transplant, imunosupresia congenitală, persoane cu vârsta peste 65 de ani și personal medico – sanitar și auxiliar; Compensare 50% - persoane cu vârsta  ≥ 45 ani și < 65 de ani, fără boli cronice.

Persoanele care nu sunt incluse în categoriile de compensare (100% sau 50%) din lista de mai sus pot să se vaccineze după achiziția vaccinului cu plata integrală a acestuia.

Eliberarea rețetei de vaccin gripal poate fi efectuată de orice farmacie în contract cu casa de asigurări de sănătate care are în stoc vaccinul gripal 2023/2024. După ridicarea vaccinului, beneficiarul poate să se adreseze fie la un medic vaccinator, fie la o farmacie care desfășoară activități de vaccinare în vederea vaccinării.

Toți medicii de familie din județul Bihor, medici epidemiologi, de boli infecțioase, pediatri, precum și medicii din orice altă specialitate care au un atestat de vaccinologie pot să fie medici vaccinatori.

Toți medicii vaccinatori trebuie să fie în contract pentru furnizarea de servicii de vaccinare cu Direcția de sănătate publică județeană, să dețină cont în RENV (Registrul Electronic Național de Vaccinare) și să aibă obligația înregistrării administrării vaccinului și raportării RAPI (reacții adverse post-vaccinale indezirabile).

În Oradea, vaccinarea antigripală se poate face în farmaciile Dr. Max (str. Ștefan Octavian Iosif nr. 7 - Decebal Retail Parc; Calea Aradului DN 79 FN, Galeria Carrefour – Era), Help Net (Bd Decebal nr. 22, Bl C104/B), Codins (str. Meziadului nr 2), Rodia (str. Doina nr 26, bl PC nr 86), Medica Plus (str. Ion Bogdan nr 11A) și Belladona (str. Emanuel Gojdu nr.21).

Serviciul de administrare a vaccinului gripal (inocularea) este gratuit pentru beneficiar, atât la medicii vaccinatori, cât și la farmacii.

Deoarece lista farmaciilor și locațiilor din județul Bihor la care se efectuează vaccinarea antigripală este actualizată continuu, DSP Bihor va posta periodic pe situl propriu dspbihor.gov.ro locațiile actualizate ale farmaciilor în care se desfășoară vaccinarea antigripală.

„DSP Bihor a informat toți furnizorii de servicii medico-farmaceutice implicați în procesul de vaccinare antigripală privitor la obligativitatea respectării și aplicării reglementărilor legale incidente aplicabile în vigoare”, se afirmă într-un comunicat al DSP Bihor, semnat de directoarea executivă dr. Daniela Rahotă.