Legea nouă la practici vechi
Prevenirea şi sancţionarea spălării banilor
Executivul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism.
Reamintim că persoanele juridice care intră sub incidenţa prevederilor Legii nr. 656/2002 sunt băncile, societăţile de asigurări şi reasigurări, agenţii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, amanet, respectiv notarii publici, avocaţii şi alte persoane care exercită profesii juridice liberale, auditorii, persoanele fizice şi juridice care acordă consultanţă fiscală, contabilă ori financiar-bancară etc. Acestea vor trebui, potrivit legii, să procedeze la identificarea clientului atunci când există informaţii (sau chiar numai suspiciunea!) că prin operaţiunile derulate se urmăreşte spălarea banilor sau finanţarea actelor de terorism. Ordonanţa de Urgenţă stabileşte că, în cazul în care există îndoială asupra împrejurării că un client acţionează în nume propriu, sau dacă este cert că acesta nu acţionează în nume sau în interes propriu, persoanele care intră sub incidenţa prevederilor Legii nr. 656/2002 au obligaţia să ia toate măsurile rezonabile pentru a obţine date despre identitatea reală a persoanei în numele sau în interesul căreia acţionează acest client. În situaţia în care există suspiciunea că, prin operaţiune, se urmăreşte spălarea banilor sau finanţarea actelor de terorism, persoanele care intră sub incidenţa prevederilor Legii vor proceda la identificarea clienţilor şi a persoanelor în numele sau în interesul cărora aceştia acţionează, chiar dacă valoarea operaţiunii este mai mică decât limita minimă stabilită de lege, respectiv 10.000 euro.
Reamintim că legislaţia anterioară prevedea obligaţia identificării clienţilor doar în cazul iniţierii relaţiilor de afaceri, deschiderii unor conturi sau oferirii unor servicii, sau în cazul în care existau informaţii referitoare la intenţia de spălare de bani sau de finanţare a actelor de terorism. De asemenea, o altă prevedere a Ordonanţei se referă la faptul că persoanele fizice şi juridice care acordă asistenţă de specialitate juridică, notarială, contabilă, financiar-bancară, cu respectarea dispoziţiilor legale privind secretul profesional, nu au obligaţia de a raporta către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combaterea a Spălării Banilor informaţiile pe care le primesc sau le obţin de la unul dintre clienţii lor, în cursul determinării situaţiei juridice a acestuia sau al apărării ori reprezentării acestuia în cadrul unor proceduri judiciare ori în legătură cu acestea, inclusiv al acordării de consultanţă cu privire la declanşarea unor proceduri judiciare, potrivit legii, indiferent dacă aceste informaţii au fost primite sau obţinute înainte, în timpul ori după încheierea procedurilor.
Precizăm că noile măsuri sunt în concordanţă cu prevederile Directivei nr. 2001/97/EC a Parlamentului European şi a Consiliului European din 4 decembrie 2001, care modifică Directiva Consiliului nr. 91/308/EEC privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor, ele urmărind intensificarea acţiunilor de combatere a spălării banilor şi a prevenirii finanţării terorismului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.