În anii 1960 Cehoslovacia se confrunta cu o criză economică de proporții, situație ce a creat mari tensiuni sociale, precum și dispute acerbe în cadrul conducerii Partidului Comunist Cehoslovac. Ca urmare, Antonin Novotny a demisionat din funcția de prim-secretar al Partidului Comunist Cehoslovac și din cea de președinte al Cehoslovaciei.

Al treilea document normativ al Securității care era în vigoare la finele anului 1989 ilustrează modul în care DSS s-a plasat, chiar şi în momentele în care zilele regimului Ceauşescu erau numărate, de partea dictatorului.

„Lupta împotriva agenturilor” și activitatea ICE Dunărea. Nu numai liniştea dictatorului era în grija Securităţii, ci şi umplerea conturilor sale. Spionajul economic se afla şi el la loc de mare cinste în planul de măsuri pe 1989.

Trei documente din arhivele fostei Securităţi demonstrează că aceasta nu a fost o instituţie animată de sentimente patriotice şi că poliţia politică comunistă a avut un rol activ în menţinerea dictaturii.

Nici încercarea disperată a lui Nicolae Ceaușescu de a ieși la geam și a vorbi unei mulțimi inexistene și nici tentativa naivă de mituire nu au avut alt rezultat decît acela că cei doi au fost urcați din nou într-un transportor blindat, de unde au mai ieșit abia a doua zi, spre a fi judecați.

După arestarea lor, soții Ceaușescu au fost transportați la o unitate militară din Tîrgoviște. Aici, sub o pază severă, și-au petrecut ultimele zile, în vreme ce România intrase într-un haos perfect organizat.

Ceauşescu efectuează o vizită "de lucru" în Iran, de unde se întoarce îngrijorat. A urmat mitingul, ocazie cu care secretarul personal Herjeu își amintea că „am observat că garda lui Ceauşescu era înarmată neobişnuit, adică armamentul era expus la vedere (altădată aveau armamentul ascuns). S-a auzit o tunătură, urmată de panică.

Constantin Manea avea în 1989 șaizeci de ani împliniți și de 27 de ani, de la vîrsta de 33 de ani, din aprilie 1962, a fost șeful de cabinet al lui Nicolae Ceaușescu, omul cel mai de încredere – în afara soției Elena, firește. A doua „umbră” a dictatorului în ultimii lui șase ani de putere.

17 decembrie 1989, Timișoara. Armata este scoasă pe străzi, un elicopter survolează orașul, supraveghindu-i îndeaproape pe protestatari. Oamenii se strâng în număr tot mai mare pe străzi. După-amiază, atmosfera devine tensionată și au loc primele ciocniri cu forțele de ordine.

La primele ore ale zilei de 22 decembrie 1989, marile uzine bucureştene îşi încetează activitatea. Grupuri masive de muncitori de la Griviţa Roşie, Vulcan, 23 August, Pipera, Republica, Întreprinderea de Maşini Unelte şi Ansamble Bucureşti se îndreaptă spre centrul Capitalei.