Evenimentele istorice, politice, diplomatice și militare din primăvara și vara anului 1919 aveau să schimbe și destinele locuitorilor din Bihor, realizându-se și pe aceste plaiuri înfăptuirea principiului autodeterminării proclamat de președintele America Woodrow Wilson. Rememorând acele clipe credem că redarea cea mai fidelă a momentelor istorice, a trăirilor emoționale, a spiritului acelor timpuri o putem face aducând în fața celor de azi cele rostite de către personalitățile din acea vreme, consemnate fidel în presa de atunci.

În toamna anului 1918, concomitent cu evenimentele din Basarabia şi Bucovina, mişcarea naţională din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş s-a intensificat, românii din aceste teritorii cerându-şi dreptul de a trăi într-un stat naţional unitar şi totodată de realizare a acestuia.

Astfel, la 29 septembrie/12 octombrie, s-a întrunit în şedinţă, la Oradea, în casa avocatului Aurel Lazăr, Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania, cu participarea conducătorilor PNR care nu erau închişi sau nu se găseau pe front, respectiv, Teodor Mihali, preşedintele Comitetului Executiv al PNR, Vasile Goldiş, Ştefan Cicio-Pop, Ioan Suciu, Aurel Vlad, Alexandru Vaida-Voevod, Aurel Lazăr şi Ioan Ciordaş, membri ai Comitetului Executiv.

Comitetul Executiv al PNR a adoptat o declaraţie, care urma să fie citită în parlamentul de la Budapesta de către Alexandru Vaida-Voevod.

Iată ce spunea despre acestea avocatul Dr. Aurel Lazăr: „Pe temeiul dreptului firesc că fiecare naţiune poate dispune şi hotărî singură asupra sorţii ei, naţiunea română ... doreşte să facă acum uz de acest drept şi pretinde în consecinţă pentru ea dreptul ca, liberă de orice înrîurire străină, să hotărască singură aşezarea ei printre naţiunile libere''.

„Organul naţional al naţiunii române nu recunoaşte îndreptăţirea parlamentului şi a guvernului unguresc să se considere ca reprezentant al ei, ca să poată reprezenta la congresul general de pace interesele naţiunii române. Toate deciziile ce s-ar lua fără aprobarea ei sunt nule şi fără valoare''.

„Naţiunea română aşteaptă şi pretinde, după multe suferinţe de veacuri, afirmarea şi valorizarea drepturilor ei nestrămutate şi inalienabile la deplina viaţă naţională și Unirea Transilvaniei cu România''.

Acest lucru s-a împlinit la 1 Decembrie 1918 la Alba-Iulia pentru o mare parte a românilor de dincoace de Carpați dar nu și pentru cei aflați în spatele liniei de demarcație Baia Mare – Zalău - Ciucea - Zam pe Mureș. Schimbările politice care au avut loc în Ungaria, neputința liderilor de la Budapesta de a ințelege schimbările din Europa și dorința revanșardă au dus la atrocități greu de descris în această parte a Țării.

Strigătul de durere al neamului românesc din Bihor, atrocităţile pe care le suferea şi în acest ceas al vremii, au ajuns şi la cunoştinţa Armatei Române, care a pornit marea ofensivă din primăvara – vara anului 1919 împotriva armatei lui Bella Kun.

În urma ofensivei declanșate în 16 aprilie, în numai patru zile Armata Română avându-l în frunte pe vajnicul general Traian Moșoiu este la porțile Oradiei. În acest interval de timp, Armata Română a pătruns în Ale;d, la 18 aprilie, și în Beiuș, la 19 aprilie. Acel moment este descris de către Vlădica Roman Ciorogariu în volumul autobiografic „Zile trăite”:

„La ora 11 şi jumătate, se iveşte prima patrulă de roşiori în frunte cu locotenentul Teodorescu, împodobiţi cu lilieci, floarea primăverii. Publicul imens adunat în piaţă credea că sunt francezi, şi erupe frenetic „Vive la France”, soldaţii le răspund Vive la România”.

Primarul oraşului, Rimler Karoly, însoţit de notarul Lukacs Ődon și câţiva consilieri municipali şi de Coriolan Pop şi Iustin Ardelean ies întru întâmpinarea generalului Moşoiu la uzinele de apaduct (pe Calea Clujului, la Uzina de Apă-n.r.), unde primarul cere ocrotirea oraşului.

Adresându-se Generalului Traian Moșoiu, primarul Rimler a spus: „Domnule general! Am venit reprezentând consiliul orașului Oradea și cetățenii săi pentru a primi pe domnul comandant și armata pe care o conduce. Cetățenii acestui oraș au trăit în înțelegere frățească și pace între zidurile sale și în pace vor să trăiască și în viitor. Tocmai de aceea, ne hrănim cu speranța că și din partea forțelor de ocupație vor fi tratați cu bunătate. Orașul nostru nu a opus nici o rezistență îngrijindu-ne însă de păstrarea ordinii publice.”

Replica generalului Traian Moșoiu a fost concisă: „Domnule primar, vin cu o armată a unui stat civilizat pe deplin disciplinată. Populația nu trebuie să se teamă de dezordine și voi acționa cu imparțialitate și dreptate peste tot în toate problemele.

Pun accentul pe menținerea ordinii, iar pentru aceasta cer cooperarea și sprijinul populației și conducerii orașului. Primesc cu plăcere pe oricine cu orice fel de cerere și voi asculta pe oricine cu răbdare.”

De acolo coloanal s-a deplasat la primăria Oradea. La ceasurile amiezii, după slujba din Sfânta zi de Paște, vicarul Roman Ciorogariu se întâlnește cu generalul Traian Moșoiu care ieșea din Primărie și i se adresează:

„Domnule General!

Providența divină a revărsat asupra noastră mila cea cerească, să serbăm ziua Sfintei Învieri, ca sfânta zi de înviere a neamului românesc.

Astăzi se înfăptuiește și pe acest pământ idealul unirei. Nici o parte a românismului nu a fost espusă atât de mult pieirei, ca țara Bihorului. Astăzi își primește răsplata pentru eroismul cu care și-a păstrat limba și legea străbună la aceste margini.

Unde este limba aceea omenească, care să poată cuprinde evlavia sufletelor desrobite, către Provedința Divină și sentimentul gratitudinei către vasele alese ale acestei Provedințe Divine, eliberatorii noștri? Întreg clocotul de sentimente îl cuprindem în rugăciunea de mulțumită către Atotputernicul Dumnezeu și în mărirea gloriosului Rege Ferdinand și a vitezei sale armate.

Când ne-a adus aici gloriosul împărat Trăian, ne-a adus ca pe o armată a civilizațiunei. Acest spirit civilizatoric ne-a susținut aici intacți aproape două mii de ani.

Armata  română încă vine în numele civilizațiunei, să împlinească postulatele dreptului popoarelor, promulgat de marele areopag constituit la Versailles. Ne rugăm, să fie cuprinsă în misiunea aceasta civilizatorică și ocrotirea elementelor de ordine a cetățenilor noștri maghiari, cari, împreună cu noi, au suferit ororile anarchiei bolșevice, ce le-am îndurat sub teroarea, de sub care astăzi ne eliberați.

Din tot sufletul nostru urăm: Trăiască Regele Ferdinand și Augusta Casă domnitoare, trăiască viteaza armată română și marii ei căpitani, crească și înflorească România-mare în veci, Amin”. 

Cuprins de emoție, bravul general Moșoiu a răspuns: „Prea sfinte Părinte, Domnilor!

La 6 noemvrie anul trecut, când am pășit în fruntea armatei pe pământul Ardealului, am simțit o adâncă emoție. Aceași emoție adâncă mă cuprinde astăzi, când intru, pentru întâia oară, în orașul Domniilo Voastre, ca să vă slobozesc din suferințe.  Gândul nostru este de mult îndreptat spre Domniile Voastre.

Știam în ce situație critică ați rămas. Și fără să mai ezităm, am alergat să vă salvăm. Cu ziua de astăzi, regele Ferdinand al României a pus stăpânire asupra acestui oraș și a județului Bihor. De azi încolo, Domniile Voastre sunteți cetățeni ai României Mari. Aceasta nu este numai o vorbă spusă într-un moment de elan, ci este o realitate vie. Sunteți anexați și alipiți de trupul Țării românești pe vecii vecilor.

Români şi cetăţeni! Armata, conştientă de îndatoririle sale, a luptat cu cel mai mare spirit de sacrificiu, spre a salva pentru totdeauna pe fraţii săi, care erau terorizaţi şi măcelăriţi de către bandele bolşeviste ale guvernului unguresc. Cu toate că am ocupat acest oraş şi aceste ţinuturi cu puterea armelor, totuşi, noi, Românii, credincioşi sentimentelor şi idealurilor noastre, vă întindem la toţi mâna de frate, îndemnându-vă cu cugetul curat să deveniţi cetăţeni credincioşi ai marelui nostru Rege, salvatorul neamului nostru, acela care s-a sacrificat pentru fericirea poporului român, marele nostru rege Ferdinand I şi Augusta sa soţie Maiestatea Sa Regina Maria. Fiţi încredinţaţi că ocupând acest ţinut, va fi stăpânit de noi pe vecie. Gândul nostru al tuturor, să se îndrepte către familia noastră regală şi toţi într-un glas să strigăm; Trăiască viteazul vitejilor Maiestatea Sa Regele Ferdinand I, Împăratul tuturor Românilor! Trăiască prea mărita noastră împărăteasă Maiestatea Sa Regina Maria! Trăiască Alteța. Sa Regală viteazul Moştenitor al tronului, Principele Carol! Trăiască Dinastia Română! Trăiască marii noştri bărbaţi conducători!

Vă mulțumesc pentru buna primire și vă rog să strigați împreună cu mine: Trăiască Maiestatea Sa Regele Ferdinand! Trăiască România-Mare!”

În aceste zile de sărbătoare, vă chemăm dragi bihoreni să participați la activitățile festive organizate de către administrația publică și structurile militare. Să fim prezenți în număr cât mai mare pentru a cinsti astfel faptele de glorie ale înaintașilor noștri cărora le datorăm atât de mult. Este vremea când liliacul înflorește. Așa a fost și în urmă cu 106 ani iar ostașii români purtau acele flori la capelă în semn de bucurie și vestind vremuri noi, mai bune și pentru românii de aici. Să ducem cu noi flori de liliac pentru a le pune la locurile de cinstire ale Eroilor Români de atunci și din toate timpurile.

Fiind zile de mare sărbătoare, vă rog să primiți în numele membrilor filialei Bihor a asociației noastre cele mai calde urări de bine, sănătate, prosperitate și pace pe Pământ și în suflete. Sărbători Pascale binecuvântate!

Col.(ret) ing. Dan N. Poinar,

Președintele filialei Bihor a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”