Pandemia de coronavirus a întrerupt, din păcate, cadența obișnuită, anuală a Pelerinajului poetic „Pe Crişuri în sus”, organizat de Cenaclul literar al Baroului Bihor. Efectele acestei pandemii care a zguduit lumea au fost scoase în evidență chiar de către unul dintre participanții la această ediție și anume dl. George Roca, prolificul autor şi prietenul transpacific al scriitorilor bihoreni și nu numai. Îndepărtatul şi credinciosul pelerin vine o dată pe an din Australia şi vine de fiecare dată în pelerinaj. De data aceasta a pregătit o surpriză de proporții: a montat prin inteligență artificială audierea unora dintre poeziile mai multor poeți bihoreni și la biblioteca orășenească din Nucet, punctul final al pelerinajului a făcut să răsune în eter în premieră absolută prin AI sonetul intitulat chiar Coronavirus al poetului Pașcu Balaci, sonet publicat în revista Familia pe vremea regretatului Ioan Moldovan: Marile invazii ale lumii/ Tot dinspre răsărit au dat năvală/ Bătând între ciocan și nicovală/ Sabia scurtă ori microbul ciumii…

Pelerinajul a debutat, firește, cu întâlnirea de la bustul din apropierea Baroului Bihor al   dramaturgului Barbu Ștefănescu Delavrancea, unde delegația de scriitori a depus o coroană și un mănunchi de flori și unde prof. univ. dr. Paul Magheru, seniorul grupului, a rostit o scurtă alocuțiune despre autorul trilogiei dramatice binecunoscute în literatura noastră (Apus de soare, Viforul şi Luceafărul). Dramaturgul Barbu Ştefănescu Delavrancea a avut însă  marea sa dramă personala întrucat a decedat chiar de 1 mai 1918, înainte să vadă împlinirea marelui ideal al unirii românilor pentru care a militat o viaţă întreagă. Avocatul dramaturg a susţinut peste tot ideea unirii cu Antanta (Franţa, Anglia, Rusia, Italia, Serbia) şi nu cu Puterile Centrale (Imperiul german şi Imperiul austro-ungar), obişnuind să spună: Eu nu înţeleg România fără Franţa, Franţa fără Luvru şi Luvru fără «Gioconda». Dramaturgul a sprijinit adoptarea legii de împroprietărire a țăranilor, rostind în sala Teatrului Naţional ieşean, unde se întrunea Parlamentul refugiat de la Bucuresti în ultima parte a Primului Razboi Mondial, celebrul discurs Pământ şi Drepturi (iunie 1917), ce i-a determinat pe mulţi deputaţi nehotărâţi s-o voteze după ce l-au auzit rostind de la înalte tribune oficiale: Eu nu pot să uit că sunt copilul ţăranului clăcaş împroprietărit la ’64 (1864 - n.n). În calitate de înalt demnitar și  de primar general al capitalei în 1899, Delavrancea a susţinut legea repausului duminical, spunând că muncitorii nu-şi pot vedea niciodată copiii, întrucât plecau la lucru în zorii zilei şi se întorceau acasă noaptea târziu. Mai târziu, când a fost ministru al lucrărilor publice în guvernul conservator-junimist din ianuarie 1912 al lui Petre P. Carp, Delavrancea voia o Românie modernă, puternică, în plin progres şi a pledat pentru dezvoltarea noului port Constanţa, cât şi pentru irigarea Bărăganului cu apa Dunării, a susţinut ideea navigabilităţii Oltului şi legarea Bucureştilor la Dunăre şi... la  Marea Neagră, scriind: Un popor nu este liber dacă, pe lângă libertatea politică, nu o are şi pe aceea economică, nu are fabrici, nu are căi ferate, nu are producţie de bunuri… Ceea ce este perfect valabil şi azi, la o sută de ani de la moartea sa! Ministrul patriot şi unionist, căruia membrii Cenaclului Baroului Bihor i-au adus un omagiu în faţa bustului său, a ordonat fonduri pentru liniile ferate Galaţi-Bârlad şi Iaşi-Hârlău, iar în martie 1912 a pus piatra de temelie la cea mai mare clădire a Capitalei de pe atunci: Palatul CFR.

După momentele evocării marelui patriot Delavrancea, cele două autoturisme au luat calea Holodului. Aici scriitorii au depus coroana de flori la bustul ilustrului bihorean Iosif Vulcan, omul providenţial, care, în martie 1866, scria următoarele rânduri: Cu bucurie deschidem coloanele foii noastre acestui june de numai l6 ani care, cu primele sale încercări, trimise nouă, ne-a surprins plăcut… Junele răspundea la numele simplu de Mihail Eminovici, nume preschimbat în chip fericit de bihoreanul nostru în Mihai Eminescu... Iosif Vulcan a efectuat nenumărate vizite în Regatul României şi la Bucureşti, fiind ales membru al Academiei Române în anul 1891 în locul lui Timotei Cipariu. Mai multe piese de teatru scrise de Iosif Vulcan au fost reprezentate la Teatrul Naţional din București (Alb şi Roşu, 1872, Ștefan Vodă cel Tânăr, 1892, Gărgăunii dragostei,1897). Însăşi denumirea de Familia, dată revistei sale, a sugerat unirea tuturor românilor într-o singură familie a întregului Neam Românesc. S-a mai amintit despre faptul că junele de numai 16 ani care răspundea la numele de Mihail Eminovici, botezat îndată de bihoreanul Iosif Vulcan în Mihai Eminescu şi care, după mai multă vreme, după apariţia unor poezii publicate în revista Familia din Oradea, avea să-i scrie lui Iosif Vulcan următoarele rânduri emoţionante: „Mult stimate domnule şi amice, mulţumesc pentru onorariul trimis, cel dintâi pentru lucrări literare pe care l-am primit vreodată-n viaţă. (…) Te asigur că a fost pentru mine o rară mângâiere de a mă vedea remunerat dintr-un colţ atât de depărtat al României, din Oradea Mare, când în ţara mea proprie nu voi ajunge nicicând să însemnez ceva, excepţie făcând cercul restrâns al câtorva amici. Ş-apoi, să nu fiu pesimist.”

La moartea sa, animatorul cultural Iosif Vulcan a lăsat o donaţie generoasă de 28.000 florini pentru elevii săraci de la liceul Samuil Vulcan din Beiuş. Aşa a ştiu el să sprijine şi pe mai departe instrucţiunea şi cultura tinerilor de aici din Bihor...

La Beius, pelerinii: prof. univ. dr. Paul Magheru, scriitorul și animatorul cultural George Roca, poetul Pașcu Balaci, avocat Antița Balaci, poetul Ioan F. Pop, prof. pensionar Bondar Mihai, prof. Maria Mera și alţii au fost întâmpinați de mai mulți beiușeni în fruntea cărora s-a  aflat entuziastul avocat Cornel Butaș. Ei au depus o coroană de flori la bustul poetului Gheorghe Pituț, care anul acesta ar fi împlinit 80 de ani, dacă nu s-ar fi prăpădit la numai 51 de ani. Anul acesta, soția sa, Valentina Pituț, s-a îngrijit de publicarea unei selecții din poeziile lui Gheorghe Pituț la editura Academiei Române despre care a scris o cronică meritorie poetul Alexandru Sfârlea în paginile prestigioasei reviste Tribuna din Cluj-Napoca.

S-a vizitat apoi monumentul eroilor martiri avocați Ioan Ciordas și Nicolae Bolcaș, precum și  bustul Crăișorului Munților,  Avram Iancu, unde s-au depus, de asemenea, coroane și mănunchiuri de flori.

Întregul grup s-a îndreptat apoi la bustul Poetului Național, Mihai Eminescu, unde s-au depus coroane de flori, s-a recitat din creația poetului național, și chiar s-au îngânat cunoscute melodii pe versurile eminesciene. Apoi întregul grup s-a deplasat la casa memorială a poetului religios Traian Dorz, din satul Livada Beiușului, comuna Drăgănești, unde ghid și gazdă ne-a fost doamna preoteasă Clop, care a dezvăluit multe din viața acestui poet deosebit și atât de puțin cunoscut marelui public. De aici, pelerinii s-au îndreptat spre bustul poetului Viorel Horj, din Drăgănești, unde s-au depănat amintiri despre poetul și profesorul de limba latină, omul cu o memorie fantastică și care știa pe de rost poezii reușite din creația poeților bihoreni.

De aici grupul s-a îndreptat la Vașcău, unde s-a depus o coroană de flori lângă gradina unde a existat cândva casa părintească a poetului Alexandru Andrițoiu, conducătorul revistei Familia în perioada 1965-1990.

Pelerinii au urcat apoi spre Nucet, la casa de cultură ce poarta numele poetului Ion Davideanu, unde oaspeții au fost întâmpinați cu căldură de gazdele de aici, doamna bibliotecar Talida Bâtea, și unde oaspetele de peste ocean poetul George Roca  a dezvăluit surpriza cu recitarea unor creații din poeții bihoreni prin metoda inteligenței artificiale.

Grupul de pelerini s-a întors în orașul Ștei, unde a avut în premieră ocazia de a vedea locul unde au fost strămutate rămăşiţele pământeşti ale folcloristului Miron Pompiliu, iar prof. univ. dr. Paul Magheru a dat citire poeziei unde prietenul din Ştei al lui Eminescu cerea să fie înmormântat în curtea bisericuței din Ștei, dorinţă adusă la îndeplinire de către primarul Şteiului ing. Iulian Balaj, după demersuri îndelungate. Apoi întregul grup de pelerini a participat, cu ocazia Zilei Șteiului, la lansarea a două cărți în sala mare a Casei de cultură, având titlurile: Ritmuri istorice șteiene, coordonatori Gabriel Moisa și Sorin Șipoș, și Un veac de minerit uranifer în România (1920- 2020), autori Ioan Degău, coordonator, precum și Ovidiu Banciu și Tiberiu C. Deleanu.

Anul viitor, Șteiul, capitala exploatării de uraniu românesc, va împlini vârsta respectabilă de 70 de ani, o ocazie binevenită pentru Cenaclul Baroului Bihor de a  cinsti cum se cuvine acest eveniment, printr-un pelerinaj masiv cu scriitori și oameni de cultură, inclusiv cu o reeditare a Cărții de uraniu a poetului Pașcu Balaci și a celorlalte cărți despre minunata zonă a Șteiului.

Cronicar