Cu ajutorul Floriței, sau fără ajutorul acesteia, la ora cinei, în casa parohială din Supurul de Jos, se întâmpla să fie în acea zi un eveniment, dar sigur că nu și unic în viața acelei parohii, o parohie care prin persoana preotului ei, protopopul greco-catolic, părintele Petru Cupcea, în treburile bisericești își avea o autoritate față de bisericile aflate în apropiere de Supur, însă, de când părintele protopop a fost ales și în Consiliul Cercual Tășnad, cel legat de Marea Unire, întâlnirile din casa parohială au devenit mult mai importante și chiar mai pline de spirit național românesc.

Personalitatea părintelui protopop și, nu în ultimul rând, calitatea de membru marcant în Cercualul legat de Unirea cu Țara, acest lucru făcea ca personalitățile care se întruneau acolo să impună tot mai mult ca aceste întâlniri să aibă un caracter național. Prin domnul director de școală, Ioan Matei, membru și el în Comitetul Cercual Tășnad, cel legat de Marea Unire, despre tot ceea ce se afla în dezbatere și se concluziona era transmis și acelui comitet, un comitet care cuprindea personalități alese în cadrul plasei Tășnad.

Atunci, la cina despre care vorbim și la care se discutau și unele treburi politicești, tocmai aceste treburi au făcut să mai fie prezente și alte persoane, unele venite de mai departe, cu știri legate de actele de barbarie, săvârșite față de români din partea unor cătane ungurești, fapte care își aveau prioritate pe ordinea de zi, mai ales că prin localitate se aflau mulți militari români, cei care puseseră pe fugă trupele ungurești și încă se mai puteau auzi focuri de armă, ceea ce era de bun augur, dar și stimulent pentru mersul dezbaterilor. Oricum, se părea că în discuție tocmai succesul respingerii și fugăririi trupelor bolșevice ale lui Bela Kun era subiectul cel mai aprins dezbătut atunci.

Vorbind despre armata ungurească bolșevică, care îl avea în frunte pe Bela Kun, unul născut se pare nu prea departe de Supur, această armată și acest conducător, încălcând prevederile stabilite ca obligatorii de către Constituția de Pace de la Paris, a trecut cu forța peste linia de graniță, care era pe la Satu Mare – Carei – Oradea – Salonta –Arad și pe mai departe, ocupând fără lupte un important teritoriu din cel al României. Prin cruzime și teroare s-au dedat apoi la o adevărată vânătoare a românilor și mai ales a celor care au fost delegați la Marea Unire de la Alba Iulia.

 

„Cina cea Mare”

Acesta fiind contextul în care la acea dată, așa cum spuneam, la cina respectivă erau așteptate și sosite mai multe personalități față de cele care se adunau de regulă la aceste întâlniri. În plus, numărul celor prezenți în seara respectivă era influențat și de faptul că părintele protopop Petru Cupcea era abia sosit de la Oradea, acolo unde a stat ascuns și sub tratament aproape o lună și erau doritori să-l revadă. Acesta, în calitatea sa de preot și bun român, prin acțiunile sale patriotice, a fost cât pe ce să moară în urma bătăilor date de către militarii unguri. Domnul părinte protopop a fost pedepsit pentru că, imediat după Adunarea de la Alba Iulia, a arborat Steagul Tricolor pe turnul bisericii din Supur, a cântat și a îndemnat enoriașii înspre intonarea vibrantului „Pe al nostru steag e scris Unire”, o acțiune pentru care a fost bătut crunt, iar mai apoi, la scut timp după aceea, pentru o nouă acțiune similară, a fost iarăși bătut de către doi ofițeri aflați în trenul de luptă din gară și a fost trimis, aproape mort, în arestul din orașul Debrețin, iar acolo, în urma bătăilor, a leșinat și a fost aruncat într-un șanț ca un stârv de animal, crezând că este deja mort. O minune, datorită unui trecător cu suflet bun, a făcut ca el să fie luat și ajutat să ajungă la Oradea, de unde, după o lună de zile, s-a întors la Supur.

Iată de ce, prin personalitățile prezente la cină, o cină la care și fata Pereșenilor, Florița, a ajutat cu mânuțele ei, dar și prin cele auzite și văzute de ea atunci, aceasta nu a uitat și a putut mai târziu să povestească urmașilor săi acest eveniment care s-ar putea numi și „Cina cea Mare”. Așa cum își amintește aceasta, în jurul mesei erau așezați câțiva preoți, foști colegi de seminar și prieteni ai gazdei, aflați cu treburi prin Supur, un domn din Oradea, purtător al unor vești despre acte grave de teroare din partea unor turbați radicali unguri din Oradea și Bihor, domn pe care avea să-l întâlnească și ca absolventă de școală normală, după câțiva ani, în Oradea, dar și un tânăr care se ținea foarte mândru, el fiind reprezentantul personal al domnului Iuliu Maniu, cel care a fost deputat român în Parlamentul de la Budapesta și fost ofițer în Armata austro-ungară. Acest tânăr, abia sosit de la Bădăcin, aducea și el, ca și ceilalți, multe informații despre atrocitățile soldaților gărzilor huliganice, cele care au bătut cu cruzime pe la Șimleu. Alături de acest domn, mai era prezent și învățătorul de la Supurul de Jos, domnul Ion Matei, cel care a fost ales și el ca delegat al Consiliului Cercual Tășnad la Marea Unire de la Alba Iulia din data de 1 Decembrie 1918, acolo unde s-a votat Marea Unire. Pentru Florița, proaspătă absolventă a Școlii din Supur, chiar și dacă ar fi fost prezenți numai doamna preoteasă, domnul părinte protopop și domnul învățător, și tot ar fi fost emoționată până la lacrimi ca martoră la discuțiile despre marile evenimente ale acelor zile, evenimente pe care, cu talentul ei înnăscut, avea să le povestească și urmașilor ei. Dar cel mai important și mai important personaj, unul care chiar își are un loc de frunte printre marile personalități ale neamului românesc, acela care a avut puterea de a o impresiona cel mai mult pe firava elevă din Supur, prin prezența sa maiestuoasă, prin statura și ținuta sa, a fost nimeni altul decât generalul Traian Moșoiu. Bravul general, cunoscut deja pentru meritele sale pe câmpurile de luptă din confruntările anterioare, dar și în calitate de comandant al trupelor române din Nord-Vestul Transilvaniei, se afla atunci pe aliniamentul trupelor din acel moment, un aliniament care, așa cum am văzut, a fost chiar un fel de „punct zero” al unei campanii militare  a trupelor românești, parte a frontului de luptă, campanie care s-a terminat numai după ocuparea Budapestei.

 

Punctul zero al oştirii române

Aflată în focul bătăliei cu legumele și coptăturile pentru cină, iar mai apoi într-un du-te-vino între bucătăria de vară și sufragerie, adică între conihă și prânzător, așa cum li se zice, Florița, chiar dacă nu ar fi voit acest lucru, tot putea reține frânturi de discuții și comentarii care o duceau cu gândul că acolo se defășoară lucruri de mare importanță cu privire la dorita și posibila unire de facto a Transilvaniei cu România, dar și frânturi de vorbe chiar despre persoana sa, uneori în mod laudativ, lucru care îi dădea un imbold sporit pentru ca ajutorul ei să fie văzut de cei de la masă.

Cum, însă, la vremea la care se desfășura cina festivă din casa preotului din Supur, Florița, ajutorul ocazional al doamnei preotese, nu avea de unde să știe despre ce și cum se va rezolva dorința ei de a merge mai departe la Școala Gimnazială, evenimentul respectiv, rămas viu în amintirile sale, a făcut, cu adevărat, ca acest Eveniment (cu literă mare) să o facă cunoscută unor domni influenți, unii care au putut să o ajute pe drumul înspre cariera și catedra de învățătoare.

„Acum când vă povestesc”, le zice Florița nepoților ei, „s-ar putea crede că cina la care am fost părtașă prin munca mea era ceva cu totul banal, dar nu este deloc așa”. Locul și seara în care se ținea această cină îi dau dreptul localității Supurul de Jos să se pretindă a fi un fel de „punct zero”, acela din care a pornit marșul oștirilor românești, un marș victorios, care nu s-a oprit până ce nu a fost cucerită și capitala Budapesta. Și iată de ce. Mai întâi și întâi este de menționat faptul că, după masa festivă, în casa parohială urma să-și petreacă noaptea, ca musafir de seamă, domnul general Traian Moșoiu, un eveniment care din întâmplare a fost să fie un loc tocmai în Supurul de Jos și că această întâmplare a făcut ca în dimineața zilei de 16 Aprilie 1919, domnul general să se trezească în acel loc.

Or, dacă tocmai Supurul de Jos a fost ales de către bunul Dumnezeu ca loc unde să se trezească acest mare și important general, chiar într-o casă parohială, asta înseamnă că așa a fost voia Domnului.

Încă nici nu se arătau bine zorile zilei de 16 aprilie 1919, căci iată că vine în fugă mare un ofițer român, cel care, după rostirea parolei cuvenite, este lăsat să intre de către santinela de la poarta parohiei, o trezește pe ordonanța generalului și împreună, după un cod numai de ei știut, cod care ca fulgerul îl scoală iute pe domnul general. În doar câteva cuvinte de raport, cu mâna la chipiu și în poziție de drepți, domnul ofițer îl înștiințează pe general că, potrivit celor transmise pe linie ierarhică, bolșevicul nemernic de Bela Kun, cel care instaurase regimul bolșevic la Budapesta, tocmai a ordonat trupelor ungurești să pornească ofensiva împotriva Armatelor Române din Transilvania Românească. Apoi, acestea fiind zise, mai că uitând pe el chemeșa de noapte, faimosul general, cu și fără ajutorul ordonanței, dar cu întreaga casă parohială pusă pe picioare, se echipează de război, cu și fără decorațiile ce îi sunt atât de dragi, și aproape în pas alergător iese pe poartă, încalecă pe armăsarul preferat, acela îl duce până în fruntea oștirilor sale și în fruntea acestora pornește la război.

Că, odată pornită ofensiva oștirilor române, aceasta nu s-a oprit până ce nu a fost ocupată Budapesta este ceva ce știe tot românul, dar ceea ce este de reținut este faptul că, pornind de la „punctul zero” Supurul, generalul Traian Moșoiu, în fruntea Armatei sale, a eliberat toate orașele și satele din Nord-Vestul Transilvaniei și orașul Oradea, chiar în sfânta zi de Paște, 20 Aprilie 1919, acolo unde a și defilat Armata Română eliberatoare.

 

Ing. Gheorghe CHIORAN