Acest episod a intrat în folclor, chiar dacă în perioada comunistă istoria războiului româno-ungar din 1919 a fost interzisă. Relatarea este făcută de generalul Marcel Olteanu, comandantul trupelor româneşti care au eliberat nordul ţării, Maramureşul istoric şi părţi din Galiţia. Generalul Olteanu a fost guvernator al Budapestei în perioada august-noiembrie 1919.
În momentul declanşării ofensivei ungare din 20 iulie 1919, Comandamentul Trupelor din Transilvania (CTT), dispune forţele disponibile în două eşaloane, de-a lungul Tisei, de la Csap (Chop, în Ucraina), până la confluenţa cu Mureşul, un front lung de peste 300 km.
La 7 iunie 1919, Conferinţa de Pace de la Paris somează Ungaria „să înceteze imediat atacurile împotriva cehoslovacilor, în caz contrar, guvernele aliate şi asociate sunt ferm hotărâte să recurgă la măsuri extreme pentru a sili Ungaria să înceteze ostilităţile şi să se conforme voinţei nestrămutate a Aliaţilor”.
Pe data de 10 mai au început atacul asupra trupelor cehoslovace, iar pe 20 mai ofensiva era generală pe întreg frontul. Este ocupat oraşul Miskolc, trupele cehoslovace bat în retragere şi cer ajutor românilor, care întăresc capul de pod de la Tokaj.
În primăvara anului 1919 trupele române au ocupat aliniamentul Hust-Satu Mare-Carei-Oradea-Salonta, aprobat de forţele aliate la Paris, dar au fost nevoite să-şi continuie înaintarea până la râul Tisa. Regimul bolşevic ungar se manifesta în continuare agresiv, regrupându-şi forţele în vederea unui atac. În estul României, în Basarabia, situaţia devenea primejdioasă, Armata Roşie ajungând la Nistru.
În timp ce trupele române respingeau inamicul și ocupau linia preconizată Hust-Satu Mare-Carei-Oradea-Salonta, informațiile obținute arătau că forțele ungare care se retrăgeau din Munții Apuseni se concentrează la nord de Debrețin și la sud, la Beckescsaba, iar divizia de secui în zona Mátészalka-Hodász-Vaja se afla în contact și lupta cu Divizia 2 cavalerie.
Pe când am eşit eu de la biserică la ora 11 şi jumătate, se iveşte prima patrulă de roşiori în frunte cu locotenentul Teodorescu, împodobiţi cu lilieci, floarea primăverii. Publicul imens adunat în piaţă credea că sunt francezi, fiindcă pe români îi socotea nişte sălbateci şi erupe frenetic „Vive la France”, soldaţii le răspund „Vive la România”.
La 16 aprilie 1919, ora 3.15, centrul ofensiv, forța românească de izbire formată din Diviziile 6 și 7 Infanterie, avansează și depășește linia de demarcație. Atacul se dă pe văile Crasna, Barcău şi pe cele trei Crişuri, iar în nord pe valea Tisei.
Bolşevizarea Ungariei şi violenţele comise asupra populaţiei româneşti din teritoriile ocupate i-au determinat pe comandanţii armatei române să decidă înaintarea treptată în Transilvania. Puşi în faţa faptului împlinit, comandanţii aliaţi nu s-au opus, dimpotrivă, şi-au dat seama că doar armata română poate rezolva tulburările din Ungaria.
După consumarea momentului de la 1 Decembrie 1918, lucrurile în provinciile româneşti din defunctul imperiu „chezaro-crăiesc” nu s-au aşezat de la sine. Dimpotrivă, proclamarea independenţei Ungariei faţă de Dubla Monarhie a sporit tensiunile politice şi etnice. Înaintarea armatei române în Transilvania s-a desfăşurat în câteva etape, care au culminat cu ofensiva românească din aprilie 1919 şi ocuparea Budapestei.
