Comitetul Executiv al P.N.R. a elaborat această Declaraţie de independenţă ca „organ politic al naţiunii române din Ardeal şi Ungaria”. El constată faptul că „urmările războiului îndreptăţesc pretenţiunile de veacuri ale naţiunii române la deplina libertate naţională”. În această afirmaţie este descifrabilă aspiraţia seculară de emancipare de sub dominaţia străină a românilor de dincoace de Carpaţi.

În epoca modernă, Oradea a cunoscut evenimente cu o rezonanţă istorică naţională, cum au fost, spre pildă, elaborarea - la cancelaria cărturarului Ignatie Darabant, episcop greco-catolic de Oradea -, în martie 1791, a documentului intitulat Supplex Libellus Valachorum, precum şi, la începutul secolului XX, conceperea Declaraţiei de independenţă naţională a românilor de dincoace de Carpaţi, în 12 octombrie 1918, document care anunţa desprinderea, pentru totdeauna, a acestora din imperiul bicefal şi adoptarea unei decizii democratice, în cadrul unei manifestări politice de anvergură, cu caracter plebiscitar, care va fi organizată ulterior, mai exact la începutul lunii decembrie 1918.

Unirea Basarabiei cu România, momentul în care țara a început să piardă teritorii, abdicarea Regelui Mihai I sau venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu Sunt câteva dintre cele mai importante evenimente din ultimii 100 de ani.

​Revenim cu un nou episod mai puţin cunoscut din culisele revoluţiei bolşevice din octombrie (7 noiembrie pe stil nou). Dacă în episoadele precedente arătam cum liderii germani l-au expediat în secret pe V.I. Lenin în Rusia, finanţându-i generos acţiunile, de această dată vom prezenta modul în care celălalt artizan al puciului bolşevic, Lev Troţki, a ajuns din SUA în Rusia.

​Semnarea armistiţiului de la Focşani i-a pus la grea încercare pe comandanţii de trupe români, nevoiţi să-şi sporească prezenţa în rândul soldaţilor pentru a nu permite fraternizarea. Armata română trebuia menţinută în stare de alertă, misiunea pentru care intrase în marele război încă nu fusese îndeplinită, doar amânată.

​Vestea preluării puterii de către bolşevici şi emiterea Decretului asupra păcii cade ca o lovitură de trăsnet în România. Deşi trupele ruse erau instabile, o parte a lor luptaseră bine în campania din vara anului 1917 şi fără aportul lor menţinerea frontului era o sarcină imposibilă pentru români.

Aşa cum precizam în serialul dedicat loviturii de stat din octombrie, revenim la momentul întoarcerii în Rusia a conducătorilor bolşevici Lenin şi Troţki. Episodul întoarcerii lui Vladimir Ilici Lenin în Rusia a fost ţinut la secret de serviciile speciale germane. Încă de pe atunci au existat voci care l-au acuzat pe Lenin că este spion german.

​Bolşevicii au preluat puterea la Petrograd aproape fără nicio opoziţie. Practic, se treziseră la cârma celui mai întins stat din lume datorită incapacităţii Guvernului Kerenski de a stăpâni situaţia, pe fondul bolşevizării rapide a soldaţilor. Pentru ei, bolşevismul era sinonim cu încetarea războiului.

​Insurecția bolșevică survine pe fondul deteriorării complete a popularității Guvernului provizoriu condus de Kerenski și a unei situații de criză profundă, atât pe front, cât și în întreaga societate și economie. Soldaţii refuzau întoarcerea pe front, populaţia oraşelor cerea cu insistenţă hrană, libertate şi pace.

Rezistenţa Armatei Române în vara anului 1917 pe frontul din Moldova a dejucat planurile Puterilor Centrale de anihilare a statului român. A urmat o perioadă de relativă acalmie. Situaţia s-a complicat extrem de mult pentru Aliaţi, dar mai ales pentru România, în momentul preluării puterii în Rusia de către bolşevicii conduşi de V.I. Lenin.