Casa de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei a fost gazda ședinței publice, organizată de Primăria orașului Ștei, dedicată prezentării stadiului proiectelor aflate în derulare și a direcțiilor de dezvoltare propuse pentru Strategia orașului Ștei 2028-2034.

Sala mare de festivități a Casei de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei a fost miercuri, 19 noiembrie, gazda unei întâlniri publice în care au fost prezentate multe dintre proiectele finalizate în urbea de sub Apuseni, cât și stadiul actual al proiectelor aflate în derulare, precum și a direcțiilor de dezvoltare propuse pentru Stategia orașului Ștei 2028-2034. Încă de la preluarea primului mandat, în anul 2012, atât primarul, ing.Iulian Balaj, cât și viceprimarul orașului Ștei, ec.Marius Cioară, și-au propus o serie de proiecte pentru dezvoltarea urbei de sub Apuseni și, implicit, ridicarea nivelului de trai a locuitorilor de pe aceste minunate meleaguri. Dacă punem în balanță aspectul că echipa formată atunci este încă la conducerea orașului Ștei, la al patrulea mandat, putem afirma, fără teama de a greși, că la Ștei… „faptele vorbesc”. Într-adevăr, urbea a fost „supusă” continuu unor schimbări radicale, care au avut darul ca cei care trăiesc aici să „simtă” din plin standardele europene la fiecare pas. În cuvântul său, primarul Iulian Balaj a făcut o amplă prezentare a proiectelor derulate și a surselor de finanțare de-a lungul anilor, precum și investițiile aflate în curs, lucrările finalizate și proiectele pregătite pentru depunere. Astfel, participanții au primit o imagine clară asupra evoluției inițiativelor din domeniul creșterii eficienței energetice a clădirilor publice și rezidențiale din oraș, mobilității urbane, regenerării spațiilor publice, infrastructurii verzi și dezvoltării turistice. În ceea ce privește direcțiile viitoarei Strategii de Dezvoltare 2028–2034, primarul Iulian Balaj a accentuat că: „Au fost analizate propunerile pentru noul orizont de programare, printre care: modernizarea și eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale și de patrimoniu; dezvoltarea zonei Lacului Ștei ca ansamblu turistic și recreativ; extinderea mobilității verzi atât în oraș, cât și la nivel regional; proiecte integrate de regenerare urbană și noi zone verzi; conectivitatea sustenabilă între Ștei și localitățile din jur, în special cele cu obiective turistice importante”. În acest cadru, participanții au avut ocazia să își exprime opiniile și să contribuie cu propuneri care vor fi analizate în procesul de definitivare a strategiei. La final, primarul Iulian Balaj a mulțumit comunității pentru participare și implicare, afirmând că, împreună cu echipa sa, va continua munca pentru un oraș modern, bine conectat, prietenos cu mediul și orientat spre dezvoltare durabilă.