În parcul din centrul orașului Beiuș te întâmpină o statuie, o „Pieta Bihoreană”, căci ea reprezintă o femeie - România Mare - în faldurile căreia este cuprins un bărbat, nimeni altul decât martirul dr. Ioan Ciordaș, liderul românilor bihoreni. 

Încă din timpul liceului este nevoit să suporte abuzurile profesorilor și colegilor maghiari care-i schimbă frumosul nume românesc „Ciurdariu” în Ciordaș, apoi, student fiind, este exmatriculat de la Academia de Drept din Oradea, deoarece i-a luat apărarea studentului Lucian Bolcaș, care demascase în ziar nedreptățile pe care este nevoit să le suporte poporul român. Își continuă studiile la Cluj și face practică în birourile unor luptători naționaliști: Aurel Lazăr, din Oradea, și Ioan Suciu, din Arad.

Viața alături de tatăl său, protopopul Mihai Ciurdariu, un adevărat apostol al Bisericii sale și al neamului său obidit, a făcut „ca revolta instinctivă împotriva nedreptăților să se transforme în revoltă conștientă națională când vârsta îi permite să înțeleagă strâmbătățile societății acelei vremi. Devine personajul principal din acel început de veac, inteligent, curajos, convingător în tot ce intenționa și întreprindea, avea un dar fermecător de a vorbi și încălzi inimile”.

În 1902 Beiușul cu trecutul său românesc îl atrag mai ales că acolo se afla și viitoarea sa soție Viora, fiica memorandistului av. Vasile Ignat. Acum își deschide propriul birou de avocatură, dar meseria de avocat și chiar succesele obținute la Bară nu-l satisfac: „Mintea lui de o agerime extraordinară făurește planuri. Întâi organizează viața socială, căreia îi urmează închegarea culturală prin contactul cu satele, pregătește terenul pentru luptele politice și începe consolidarea economică a românilor” (Petru E. Papp, „Din trecutul Beiușului”).

Ioan Ciordaș știa că un popor sărac și incult este ușor de manevrat și, în consecință, în paralel cu activitatea politică de deșteptare a conștiinței naționale, se va dedica și activităților social-culturale. Astfel că va impulsiona activitatea Casinei Române, obținând chiar un sediu de la Episcopia Greco-Catolică din Oradea, va activa în cadrul Departamentului Beiuș al Asociațiunei Transilvane pentru Literatura și Cultura poporului Român - Astra, va fi cofondatorul Tipografiei şi Librăriei Doina, devine directorul Institutului de credit Drăganul şi va activa în calitate de președinte în Reuniunea de cântări Lira.

Acestă activitate plină de dăruire în sprijinul beiușenilor fac ca Petru E. Papp să menționeze în cartea amintită: „De fapt, pe la 1908, dr. Ioan Ciordaș, prin trecutul său de şase ani de când se așeză în Beiuș, se impune atât de mult încât, fără dânsul și fără a-l vedea în fruntea tuturor instituțiunilor noastre, ne simțeam ca luntrea fără vâslaș”.

Vorbind despre avocatul Ioan Ciordaș, Th. Neș spune: „Jurist de pe al cărui creer se depănau fraze sobre, logic și persuasiv înlănțuite, fără fragmente colorate de o vervă în erupție, un pasionat al luptelor naționale, în a cărui imaginație se descrie vitorul mai fericit al neamului său obidit, o voință răscoaptă într-o caldă simțire românească, pe care n-o puteau înmuia ori sfărâma nici amenințările, nici teroarea și nici ispitele”.

Și-a ales meseria de avocat, sperând că va putea alina suferințele celor oprimați, dar nu a crezut că va avea amara satisfacție să-l apere pe tatăl său, protopopul greco-catolic Mihai Ciurdariu, un apostol al Bisericii sale și un foarte bun român. Pentru calitățile sale Partidul Naţional Român (PNR) l-a ales ca apărător în procesul de la Sătmar al preotului Gheorghe Mureșan și credincioșii săi. Pledoaria de „referință” i-a adus dr. Ciordaș mulțumirile PNR și admirație din partea poporului.

 

Politicianul-strategul

În anul 1905 a fost cooptat în Biroul Executiv al PNR, aripa tânără, ceea care adoptă „activismul politic” și în februarie 1906 luă ființă Secția beiușeană a partidului, al cărui președinte fu ales. De acum Beiușul devine centrul mișcării naționale din Bihor. Acum i se propune să candideze pentru un loc în Parlament, ocazie cu care își definește crezul său politic; „Viaţa mea este a poporului meu”.

În 1907 în circumscripția electorală Beiuș-Vașcău, PNR pune canditatura părintelui Vasile Lucaciu. Printr-o activitate plină de abnegație, printr-o strategie aplicată cu mult simț de răspundere care a depășit toate mașinațiunile contracandidatului și a susținătorilor acestuia, care nu acceptau înfrâgerea, părintele Vasile Lucaciu a ieșit învingător. Referitor la această izbândă, în ziarul Tribuna, apar următoarele: „În acest tiner avocat se concentrează toate nădejdile câte putem lega de renașterea națională a Bihorului, el se desemnează tot mai pronunțat prin seriozitate, chibzuință și energie care în lupta aceasta a impus și fruntașilor străini, de omul care de atâta vreme îl așteaptă o soartă mai vrednică, la care are dreptul să aspire Bihorul”.

În acele vremi se foloseau ca mijloc de luptă împotriva asupririlor „Adunările Poporale”, pe care dr. Ioan Ciordaș le folosește pentru a le combate și a explica oamenilor scopul ascuns al proiectelor de legi, îndemnând poporul să lupte împotriva legiferării lor.

În anul 1905, Appony Adalbert, Ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice,  propune o nouă Lege a Învățământului, care urmărea maghiarizarea prin școală a copiilor români, impunând condiții aproape imposibil de realizat pentru funcționarea școlilor confesionale. La apelul dr. Ioan Ciordaș și cu ajutorul Băncii Drăganul, multe scoli au fost salvate.

În anul 1912 guvernul maghiar obține de la Roma înființarea Episcopiei maghiare greco-catolice de Hajdudorog. Prin această Episcopie se prevedea  eliminarea limbii române din Serviciul religios, ceea ce l-a făcut pe Iuliu Maniu să afirme: „Au deptul Papa și domnitorul să facă câte Episcopii doresc, dar nu au dreptul să bage în sufletul nostru suflet unguresc”.

Împotriva acestui act nedrept conducătorii PNR încep lupta, organizând Adunări de protest, cum au fost cele de la Alba Iulia din 29 iunie 1912, sau cea de la Cluj, din data de 27 iulie 1912, încheiate cu redactarea unui memoriu adresat Sfânului Scaun de la Roma și alegerea a două comisii care să coordoneze în teritoriu acțiunile ce se impun. Din aceste comisii făceau parte și protopopul Ciurdariu și fiul acestuia, dr. Ioan Ciordaș. La 20 august 1912 are loc o mare Adunare Poporală în Doba, parohia protopopului Ciurdariu care a și condus-o. Luând cuvântul dr. I. Ciordaș a spus: „Planul acesta diabolic țintește desfințarea noastră națională… limba unui popor e haina sufletului său și trebuie s-o apărăm până la ultima picătură de sânge”. Și într-adevăr, credincioșii din parohiile vizate n-au acceptat să treacă la Episcopia de Hajdudorog chiar cu prețul libertății lor, cum s-a întâmplat la Dob și la Moftinul Mic.

 

Apostol al Marii Unirii

Anul 1918 aduce cu sine mari schimbări pe harta Europei, căci cele două mari imperii, Țarist și Austro-Ungar, se prăbușesc, iar popoarele lor își cer dreptul la viață națională liberă.

La 12 octombrie 1918 la Oradea, în casa avocatului Aurel Lazăr s-au întâlnit membrii Comitetului Executiv al PNR, din care făcea parte și Ioan Ciordaș, şi membrii marcanți din teritoriu și au hotărât în numele celor 3,5 milioane de români din fostul imperiu să adopte Declaraţia de Autodeterminare, care a fost citită în data de 18 octombrie în Parlamentul de la Budapesta și toți deputații români s-au retras din Parlament.

Pentru transpunerea în fapt a Declarației în data de 30/31 octombrie se înființează Consiliul Național Român Central format din 6 membri ai PNR și 6 membri ai PSD, iar în teritoriu iau naștere CNR Regionale, Orășenești și Comunale, precum și Gărzile Naționale Române. La Beiuș se întâlnește o situație particulară căci cele trei Consilii formează împreună „Comisia executivă” sub președinţia dr. Ioan Ciordaș, care a făcut parte din delegația Beiuș-Vașcău la Marea Adunare de la Alba Iulia.

În data de 1 Decembrie după aprobarea Rezoluţiei de către cei 1228 de delegați, Ioan Ciordaș a fost unul din crainicii ce au explicat oamenilor punctele cuprinse în document. Pentru asigurarea conducerii interimare a țării, în data de 2 decembrie 1918 a fost ales Consiliul Diligent - guvernul și Marele Sfat al Țării, în care Beiușul era reprezentat de dr. Ioan Ciordaș și pr. Petru E. Papp.

„La formarea Consiliului Diligent”, scrie Ioan Suciu, „el mi-a arătat că nu dorește nimic altceva decât să fie lăsat între bihorenii săi până când și Bihorul se va alipi de România Mare. Știam că nu există putere omenească care să-l poată îndupleca pe Ciordaș să se refugieze din Bihor, să lase acest popor în urgia ce s-a năpăstuit asupra lui, părăsindu-l”. Într-adevăr după 1 Decembrie 1918, în Bihor, au urmat 5 luni de suferințe de neînchipuit, din cauza armistițiului încheiat de Ungaria care îi permitea acesteia administrarea în continuare a regiunii de dincolo de linia de demarcație  Zam-Ciucea. În Beiuș, dr. Ioan Ciordaș a reușit, prin diplomație, să mențină ordinea și liniștea chiar după venirea în 30 ianuarie a trupelor maghiare şi dezarmarea Gărzii  Naționale. În Ungaria puterea a fost preluată de către comuniști, iar armata regulată a fost înlocuită cu mercenari și detașamente de secui. Ţara Crișurilor și a Bârgăului s-au transformat în „Văi ale plângerii”. Ce s-a întâmplat la Sighiștel a fost ceva de nedescris, fiind cunoscut sub denumirea de „Măcelu de la Sighiștel”, unde au fost incendiate 15 case și 16 grajduri, înregistrându-se morți şi răniți. Dr. Ioan Ciordaș obținea informații legate de aceste barbarii și le comunica CNR din Oradea, care, la rândul său, centralizându-le, informează Consiliul Director și mai departe Bucureștiul. Odată cu stabilirea în Beiuș a secuilor conduși de căpitanul Verboczy Kalman, situația devine insuportabilă. El întocmește liste negre cu intelectuali beiușeni care trebuiau să fie împușcați în fiecare zi, câte doi. Primii pe listă erau dr. Ioan Ciordaș și mai tânărul său camarad, dr. Nicolae Bolcaș. În noaptea de 3 spre 4 aprilie 1919, au fost arestați și apoi nu s-a mai știut nimic de ei. După eliberarea Beiușului de către armata română s-a oferit un premiu celor care vor da informații despre cei dispăruți. Așa s-a ajuns la Lunca, unde, în grădina lui Hasan, lângă pârâul Vărzarilor, s-a găsit o groapă cu trupurile celor doi, victimele unei crime oribile: „Am constata că ceafa și aproape tot capul i-au fost zdrobite într-un mod bestial, creer, oase, păr și sânge erau amestecte. Mâna dreaptă era frântă în mai multe locuri, ochii scoși, înfiorătoare priveliște”.

Vineri, 25 aprilie 1919, în Săptămâna Luminată, au fost înmormântați cu toate onorurile în Cimitirul din Deal din Beiuș. Petru E. Papp relatează: „Plângea cerul, plângeam și noi toți, plângeau miile de țărani, care, cu praporii de la Biserici, veneau în urma carului funerar. Și niciodată glasul clopotelor n-a fost mai jalnic ca atunci”.

Dr. Ioan Ciordaș, bunicul meu, s-a născut de Crăciunul anului 1877, a murit în Postul Paștelui și a fost îngropat în Săptămâna Luminată, îmi permit să afirm că a fost binecuvântat de Dumnezeu care i-a dat haruri minunate. „Dacă a fost aplaudat în viața lui și a fost, nu pentru înălțarea sa a făcut-o, ci ca să-i ridice pe ceilalți la el, intrat-a în Ierusalim aici, altă Golgotă adevărată i-a fost Lunca”. 

Acum, la 145 ani de la nașterea sa, să cinstim memoria lui și a sutelor de bihoreni care au murit pentru ca noi, cei de azi, să putem trăi într-o țară liberă, urmându-i exemplu de dăruire și iubire de neam. Vouă, generațiilor de azi, v-au lăsat drept moștenire o țară mare pe care s-o apărați. „Sine ira et studio” - fără ură și părtinire - și să iertați, dar să nu uitați.

Marina Gherman, născută CIORDAŞ

Galerie foto: Familia dr.Ioan Ciordaş în fotografie de epocă; Mormântul din Beiuş al lui Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş; Fotografie de la serviciul funerar al celor doi martiri bihoreni.