Ca istoric, cercetând anumite felii din istoria noastră națională, puse în context mai larg regional sau chiar european, am constatat că omul de rând are o memorie scurtă, trăiește întotdeauna în prezent, nu gândește evenimentele pe termen mediu sau lung. Poate pentru că știe că are o singură viață, pe care dorește să o trăiască din plin. Prea puțini dintre noi se gândesc la viața înaintașilor, chiar la viața viitoare a copiilor noștri.
Articolul care face subiectul acestei analize este intitulat „Noi documente arată cum cei ce au devenit în cele din urmă aliați ai URSS în Al Doilea Război Mondial, Franța & Marea Britanie, voiau să bombardeze câmpuri petrolifere sovietice înainte de invazia lui Hitler” și poate fi citit pe site-ul în limba engleză a Russia Today. Acest articol este doar un pretext pentru a relua, foarte succint, pe un spațiu restrâns, mai multe narațiuni preferate ale Moscovei referitoare la Al Doilea Război Mondial, unele adevărate interpretări proprii sau deformări ale istoriei.
De ce Oradea a devenit Oradea Mare nimeni nu putea spune cu certitudine. Așa că s-au avansat tot felul de presupuneri, care de care mai fanteziste. Și ele erau rodul unor istorici, nu a unor diletanți!
Recent a ieșit de sub tipar, la Editura Mega din Cluj-Napoca, volumul memorialistic al protopopul militar bihorean Gheorghe Marian, intitulat Memorii din războiul 1941-1944. Acesta a apărut sub îngrijirea prof. univ. dr. Gabriel Moisa, care a realizat un amplu studiu introductiv și un aparat critic care contribuie la mai buna înțelegere a evenimentelor.
În ciuda unor obstacole generate de consecințele războiului, integrarea în România Mare a însemnat pentru Oradea și Bihor realizarea unor paşi vizibili pe drumul dezvoltării. Acest lucru a fost posibil ca urmare a faptului că accesul la progres a devenit o realitate şi pentru populaţia românească, care nu beneficiase până atunci de deschidere decât pe segmente foarte restrânse.
Centenar Trianon trebuia să încheie șirul de evenimente dedicate celor cinci momente cruciale din istoria românilor care au dus la împlinirea visului nostru de unire într-un stat național unitar. Este vorba de intrarea Regatului României în Marele Război (August 1916) cu obiectivul unirii tuturor românilor într-un singur stat; rezistența eroică a Armatei Române la Mărăști, Mărășești și Oituz (vara 1917) - sinonimă cu o victorie împotriva trupelor germane, austro-ungare, turce și bulgare, în condiții extreme, rămasă singură, fără ajutor din partea Aliaților; Unirea celor trei provincii românești cu Regatul României în 1918, în sfârșit - apărarea și eliberarea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei contra atacurilor Rusiei bolșevice, Ucrainei naționaliste și a Ungariei naționaliste/bolșevice.
Şase decenii de politică sub doi împăraţi austro-ungari, trei regi ai României, un dictator militar şi un regim străin, bolşevic, impus cu forţa armelor. O carieră neobişnuită a unui om excepţional care nu şi-a trădat niciodată principiile, a crezut până în ultima clipă cu tărie în superioritatea democraţiei parlamentare şi a drepturilor umane faţă de orice tip de dictatură. Pe 5 februarie se împlinesc 68 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu în temniţa din Sighet.
Suntem încă sub impresia aniversării Centenarului României Mari în urmă cu doi ani de zile, fără îndoială unul dintre cele mai importante evenimente ale istoriei noastre naționale. Cu acel prilej, am marcat și remarcat un alt eveniment astral petrecut la Oradea cu câteva săptămâni înainte de 1 Decembrie 1918.
În urmă cu exact 80 de ani Transilvania de Nord era oferită de Hitler și Mussolini Ungariei horthiste ca urmare a fidelității sale față de politica revizionistă a celor două mari puteri europene ale vremii.
Doar la 22 de ani de la unirea cu patria-mamă a Basarabiei și Bucovinei de Nord, Uniunea Sovietică ne răpește, prin violență și vicleșug, aceste teritorii românești, milenare.
