În data de 15 octombrie 1922 avea loc la Alba Iulia unul dintre cele mai simbolice evenimente din istoria României. Regele Ferdinand și regina Maria s-au încoronat în cadrul unei ceremonii fastuoase, ca suverani ai României Mari. Locul de încoronare nu a fost ales întâmplător la Alba Iulia. Micul orășel de provincie amintea de unirea înfăptuită de Mihai Viteazul la 1600 și de proclamarea Unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România la 1 decembrie 1918. Se împlinea astfel una din profețiile marelui politician Nicolae Filipescu care îi spunea regelui, încă din 1915: „Sire, să te încoronezi la Alba Iulia ca rege al tuturor românilor sau să mori pe câmpia de la Turda ca Mihai Viteazul”.

Ideea organizării unei încoronări regale apăruse după sfârșitul Primului Război Mondial. Anterior încoronării, în 1920, a fost organizată o comisie formată din personalități marcante precum generalul Constantin Coandă, diplomatul Nicolae Titulescu, compozitorul George Enescu, poetul Octavian Goga, viitorul patriarh Miron Cristea, istoricul Nicolae Iorga și inginerul Anghel Saligny. Special pentru momentul încoronării din 1922 a fost construită Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia care mai poartă denumirea și de „Catedrala Reîntregirii”. Construcția lăcașului a început în luna martie 1921 și a fost ridicată într-un timp record de numai 10 luni.

Regina Maria și regele Ferdinand au venit cu trenul regal de la București în dimineața zilei de 15 octombrie 1922. Au fost întâmpinați la gară de premierul Ionel Brătianu și primarul orașului din Alba Iulia. De la gară, familia regală a fost transportată în două calești trase de cai până la catedrală, unde erau așteptați de zeci de mii de oameni. Regina Maria era îmbrăcată „într-o rochie auriu-roșiatică, cu o mantie de catifea roșie pe urmeri, cu o mantie de catifea roșie pe umeri, căptuşită cu albastru şi argintiu, purtând pe cap un voal auriu strâns pe frunte cu o panglică de aur”.

După propriile mărturisiri lăsate în jurnal, regina Maria s-a îmbrăcat pentru marea ceremonie pe drum, chiar în trenul regal, întrucât la Alba Iulia nu existau locuri pentru cazare. Dar acest lucru nu a împiedicat-o să arate impresionant la festivitate.

În cadrul ceremoniei de încoronare, regele Ferdinand a primit coroana regală de la președintele Senatului și-a așezat-o singur pe cap. A ridicat apoi coroana de aur a reginei și a sărutat-o pe frunte pe Maria: „Eu am îngenuncheat în fața lui Nando (n.a. Ferdinand), care a pus greaua coroana pe capul meu, în vreme ce toate clopotele au sunat și acele salve de salut regal au fost trase”. În acel moment miile de oameni aflați în fața catedralei au izbucnit în ovații pe fundalul Imnului Național cântat de fanfarele militare. Suveranii României au urcat apoi la un balcon de unde au salutat oamenii.

După festivitate a urmat un dineu oficial cu aproximativ 400 de invitați la care au participat reprezentanți ai caselor regale ale Angliei, Italiei, Spaniei, miniștri plenipotențiari din diverse țări, figuri militare de talie europeană. După terminarea dineului, regele Ferdinand și regina Maria au ieșit la paradă militară în partea de vest a cetății de la Alba Iulia unde au dat onorul celor peste 50.000 soldați participanți.

A doua zi, pe 16 octombrie 1922, festivitățile au continuat la București. S-a trecut pe sub Arcul de Triumf. A urmat Te Deum-ul de la Mitropolie și apoi defilarea prin Piața Universității, în fața statuii lui Mihai Viteazul. 

În prezent cele două coroane ale suveranilor României sunt expuse la Tezaurul istoric al Muzeului Național de Istorie a României din București. Coroana lui Ferdinand este cea purtată și de regele Carol I și este realizată din țevile tunurilor de oțel capturate de Armata Română la Plevna, căreia i s-au mai adăugat trei pietre prețioase, reprezentând cele trei provincii românești care s-au unit cu Țara-Mamă: Basarabia, Bucovina și Transilvania. Coroana reginei Maria este din aur și cântărește circa 1.800 grame. (reginamaria.org).

Imagini rare - Încoronarea Regelui Ferdinand I la Alba Iulia

Trei Divizii au defilat la Încoronare

 

Din pachetul documentelor legate cu sfoară, adăpostite de arhivele militare, am scos câteva pagini din registrului istoric al Regimentului 2 Vânători „RE”, dislocat de la Oradea la Târgoviște, despre ordinul de îmbarcare pe traseul Titu, București, rampa Militari, unde garnitura „tip” a ajuns în ziua de 14 octombrie 1922, la ora 23, când trupa și ofițerii regimentului au rămas în vagoane, iar a doua zi au plecat spre satul Militari, unde a fost cartiruit, sub îndrumarea căpitanului Constantinescu Gheorghe.

Iată consemnarea din 15 octombrie 1922, din punctul de vedere al prezenței militarilor la festivitatea de Încoronare. Una din cele 3 divizii care au defilat la Alba Iulia, cu ocaziunea încoronării, a fost Divizia Ordinului „Mihai Viteazul", în care se cuprinseseră toţi ofiţerii bravi care s-au distins în campanie şi care posedau această înaltă distincţiune, cea mai mare distincție rezervată exclusiv ofițerilor.

Redăm textul acelei Proclamații:

„Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României, am moştenit Coroana României, după glorioasa domnie a Regelui Întemeietor. Suindu-mă pe tron am rugat Cerul să dea rod muncii ce, fără preget eram hotărât să închin iubitei mele ţări, ca bun român şi rege. Pronia cerească a binecuvântat şi prin bărbăţia poporului şi vitejia ostaşilor ne-a dat să lărgim hotarele Regatului şi să înfăptuim dorul de veacuri al neamului nostru. Am venit astăzi cu regina – care ne-a fost tovarăşă în credinţa neclintită la restrişte şi la bucurie – ca printr-această sărbătoare să consacrăm în faţa Domnului şi a scumpului nostru popor legătura ce ne uneşte de-a pururea cu dânsul.

Punând pe capul meu, într-această străveche cetate a Daciei Romane, coroana de la Plevna, pe care noi şi glorioase lupte au făcut-o pe veci coroana României Mari, mă închin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile şi de pretutindeni prin credinţa lor, prin munca şi prin jertfa lor, au asigurat unitatea naţională şi salut cu dragoste pe acei care au proclamat-o într-un glas şi o simţire de la Tisa până la Nistru şi până la Mare. Într-aceste clipe gândul meu se îndreaptă cu recunoştinţă către viteaza şi iubita noastră armată. Pentru răsplata trudelor trecutului, rog Cerul ca poporul nostru să culeagă în pace roadele lui binecuvântate şi să propăşească în linişte, frăţie şi muncă harnică. Cu inima plină de dragoste şi credinţă mărturisesc dorinţele sufletului meu. Vreau ca ţărănimea, stăpână pe veci pe ogoarele ce le-a dobândit, să le aibă de-a puterea de rodire în folosul ei şi al binelui obştesc. Vreau ca muncitorimea, credincioasă patriei, să-şi afle soarta tot mai prosperă într-o viaţă de armonie şi de dreptate socială.

Vreau ca, în hotarele României Mari, toţi fiii buni ai ţării, fără deosebire de religie şi de naţionalitate, să se folosească de drepturi egale cu ale tuturor românilor, ca să ajute cu toate puterile statul, în care Cel de Sus a rânduit să trăiască împreună cu noi. Vreau ca românii din toate straturile sociale, însufleţiţi de năzuinţa unei înfrăţiri naţionale, să se folosească toţi de legitima ocrotire a statului. Vreau ca în timpul domniei mele, printr-o întinsă şi înaltă dezvoltare culturală, patria noastră să-şi îndeplinească menirea de civilizaţie ce-i revine în renaşterea Orientului european după atâtea veacuri de cumplite zbuciumări. Sunt sigur că, în îndeplinirea marii noastre datorii voi avea sprijinul tuturor bunilor fii ai ţării, nedespărţiţi în gând şi-n faptă în jurul tronului. Acestei sfinte misiuni, în neclintita unire cu poporul nostru, voi închina toate puterile mele de om şi rege şi asupra ei chem, în această zi solemnă de înălţare sufletească binecuvântarea celui A-Tot-Puternic - Ferdinand I”. (Col. r. dr. Constantin MOŞINCAT, fragment din lucrarea „Registrul istoric al Regimentului 2 Vânători «Regina Elisabeta», mobilizat pentru festivitatea de Încoronare a regelui Ferdinand I”)

Imagini rare - Încoronarea Regelui Ferdinand I la Alba Iulia

Sursa foto: Arhivele Naționale ale României