Asediul cetății Oradea din anul 1692 de către trupele imperiale aflate sub comanda generalui Donath Heissler a fost relatat într-un document tipărit în 1692 la Nürnberg de Felsecker Johann Jonathan (1655-1693). Materialul cu titlul Wahre Abbildung der Stadt und Vestung Gross-Waradein samt umständlicher Beschreibung wie solche von denen Kayserl. Volkern beschlossen und den 5. Junii dieses 1692. Jahrs völlig erobert worden a fost introdus în lucrarea Paas, J.R. German political broadsheet, 1600-1700, vol. 12.

Autorul a atașat cronicii sale și o gravură a cetății Oradea, care ilustrează asediul întreprins în anul 1692, oferind o descriere detaliată a confruntării dintre turci și austrieci. În document sunt menționate evenimentele cele mai însemnate din istoria cetăţii. Importanța documentului este sporită de prezența gravurii, care întărește o imagine vizuală. Funcția sa principală era de natură să faciliteze înțelegerea textului de către un public cât mai larg și să atragă atenția asupra evenimentului prezentat.

În documentul la care facem referire este menționat și atacul cetății din anul 1242 când „tătarii au năvălit în Oradea, au distrus orașul și au omorât în mod deplorabil oamenii, au jefuit și au luat toate bogățiile”. Se amintește de asediul eșuat al turcilor din 1598. Cucerirea turcească a cetății, cu mari pierderi umane, este consemnată astfel: „În anul 1660 turcii au venit iar în fața zidurilor Oradiei și după ce au pierdut un număr mare de oameni au reușit să-i învingă în sfârșit pe cei din cetate, care au fost obligați să se predea. Din acele vremuri ei au rămas mereu stăpâni și i-au ținut pe localnici încătușați sub jugul lor”.

Felsecker Johann Jonathan menționează faptul că Oradea a fost de fiecare dată un adevărat măr al discordiei, din cauza căruia au apărut diverse dispute între împărații romani (Habsburgi) și turci, iar apoi și între aceștia și principii din Transilvania. Din astfel de  contradicții, s-a ajuns de multe ori la vărsare de sânge omenesc în fața zidurilor sale.

Dacă evenimentelor anterioare anului 1692 nu li se oferă o largă prezentare, descrierea asediului austriac întreprins în anul 1692 pentru cucerirea cetății orădene este bogată în detalii, oferind o privire de ansamblu asupra luptelor militare.

În documentul Wahre Abbildung der Stadt und Vestung Gross Waradein samt umständlicher Beschreibung wie solche von denen Kayserl. Volkern beschlossen und den 5. Junii dieses 1692. Jahrs völlig erobert worden se menționează următoarele: „După ce însă în anul 1691 au suferit o înfrângere atât de severă în bătălia de la Slankamen („Salankamena”) încât au fost siliți să se retragă, imperialii au venit din nou la Oradea, în speranța să-și facă aici o tabără de iarnă. La început soarta le-a fost favorabilă, ei reușind să ia orașul în stăpânire fără pierderi omenești prea mari, dar cetatea („castelul”) nu a putut fi cucerită, ci a fost ținută blocată toată iarna. Când însă în anul acesta 1692 soldații au putut pătrunde din nou pe câmpul de luptă, au mai fost chemate câteva regimente și au fost aduse toate cele necesare războiului, iar apoi pe 7 mai s-au deschis din nou tranșeele (ostilitățile) și au continuat bombardamentele. În vremea aceasta, în tabăra noastră se găsea un oarecare morar care se pricepea să scoată apa din șanțul cetății, făcând și câteva încercări („probe“) în acest sens. Asta i-a întărâtat atât de mult pe dușmani, că au îndrăznit să iasă de câteva ori din cetate ca să ne atace, însă de fiecare dată au fost respinși cu pierderi. În data de 17 au fost aduse două baterii (de tunuri) în stare optimă, cu care s-a tras în ziduri. Ca urmare a bombardamentelor s-a prăbușit un bastion și s-a creat o breșă mare în zid. Între timp s-a scurs și toată apa din șanț. Ai noștri au chibzuit cum ar putea să facă o mină și să pregătească un asalt pe care turcii să nu-l poată respinge. Ai noștri nu s-au oprit („nu au sărbătorit“), ci au lăsat să cadă tot mereu bombele în cetate, astfel că s-a aprins și un depozit de pulbere care s-a transformat în scrum. Pe 30 mai a fost aruncată în aer mina care fusese pusă anterior, iar explozia a fost atât de reușită, încât șanțul s-a umplut destul de mult cu pământ și pietre, astfel s-a reușit să se facă o intrare mare, iar prin breșa deschisă a putut intra apoi popor mult care a dat asaltul. Pe 3 iunie s-a reușit umplerea aproape completă a șanțului (cu pământ și pietre) și după ce Contele von Herberstein a dat ordinul de atac, a început asaltul asupra breșei, după ce s-au aruncat multe bombe asupra dușmanului, iar ai noștri s-au apropiat tot mai mult în șanț (de zidul cetății), astfel că turcii n-au mai putut împiedica intrarea lor în cetate, iar în breșă au avut loc multe lupte om la om, până când pe la ora 12 au început să iasă pe poarta cea mică a cetății mai mulți turci cu steagul alb în mână, îndreptându-se grăbiți spre tranșeele (avanposturile) noastre, și în același timp din breșă s-au arătat mai mulți dușmani strigând în gura mare să nu mai tragem, iar lor li s-a răspuns să se retragă până când se va ajunge la o înțelegere. În continuare, turcii au fost audiați de Excelența sa, domnul general de cavalerie în prezența domnului general Conte de Auerberg. Turcii însă au propus condiții care erau imposibil de acceptat, prin urmare ei s-au întors prin aceeași intrare în cetate, iar tirurile și bombardamentele au fost reluate. Până pe data de 5 (iunie) dușmanii s-au arătat viteji și, văzându-se încăpățânarea lor, s-au făcut pregătiri pentru un asalt pe care ei nu l-ar fi putut respinge, și atunci turcii au pus peste tot steaguri albe pentru a-și prezenta condițiile finale. Câțiva ofițeri turci au venit în tranșeele noastre și și-au prezentat în scris condițiile, iar apoi s-a decis și organizat totul corespunzător de către ambele părți. Au fost trimiși doi căpitani germani în cetate (iar în schimb au fost păstrați ca ostatici doi aga), împreună cu alți trei turci, care trebuiau să ducă înțelegerea semnată de comandanți. Între timp ai noștri au ocupat poarta mare și cele două breșe cu 600 de oameni sub comanda Contelui von Schlicken. Dușmanilor li s-a permis să părăsească cetatea cu 1200 de căruțe, pentru cei 1200 de militari ai armatei de ocupație, în care erau soțiile și copiii lor și tot ce mai aveau ei. Ai noștri au găsit în cetate 60 de piese de artilerie și o cantitate mare de provizii și muniție, iar postul de comandant i-a fost încredințat domnului general Corbelli. Cel Preaînalt să binecuvânteze armele (armatele) creștine și să ne bucure mereu cu noi victorii și cu nimicirea dușmanilor noștri”.

          Traducerea textului din limba germană a fost făcută de germanistul Orlando Balaș.

Materialul a fost prezentat la Sesiunea internațională de comunicări științifice a Muzeului Țării Crișurilor Oradea-Complex Muzeal și a Universității din Oradea - „Interferențe. Trecut, prezent, viitor” Ediția I. - 2022 și publicat în Crisia. Vol. LII, Supliment nr. 1, 2022.  150 de ani de muzeografie orădeană. Coordonatori: Gabriel Moisa și Aurel Chiriac, Editura Muzeului Țării Crișurilor Oradea, 2023, p. 184-188, cu titlul: Un document tipărit la Nürnberg despre cucerirea cetăţii Oradea de către habsburgi - 1692.

          O replică a acestui document a fost expusă în cadrul expoziției Domus Dispensatoris. Ocrotirea sănătății în Cetatea Oradea, organizată la secția Muzeul Orașului Oradea din cadrul Muzeului Țării Crișurilor Oradea-Complex Muzeal.

dr. Diana Iancu

Muzeograf la Muzeul Țării Crișurilor