După o tradiție seculară, Beiușul se animă în prima lună de vară, atunci când, rând pe rând, în școlile urbei sunt organizate festivitățile de absolvire. În acest an, primii care au sărbătorit au fost absolvenții Colegiului Tehnic „Ioan Ciordaș”, școală care în 2025 aniversa 140 de ani de activitate. Este firesc, prin urmare, ca într-o școală cu o asemenea vechime, până și momentele festive să se desfășoare într-un mod devenit tradițional, să nu fie doar o ceremonie ce trebuie parcursă, un eveniment care, odată marcat, se dovedește efemer. La „Ciordaș”, festivitățile de absolvire, consemnate documentar încă de la finele secolului XIX, rămân un moment de bilanț și reflecție, dublate de emoția conștientizării finalului de etapă care este absolvirea liceului.

Miercuri, 3 iunie, încă de la ora 8, platoul din incinta Colegiului Tehnic „Ioan Ciordaș” s-a tot aglomerat, elevi, părinți și rude, invitați și membri ai personalului școlii ocupându-și locurile în așteptarea sărbătoriților zilei, absolvenții. Și, la ora 9, festivitatea de absolvire a elevilor claselor de-a XII-a a început, desigur, cu intrarea în careu a absolvenților. După intonarea Imnului Național și ceremonialul religios oficiat de părintele Marian-Vasile Popa, protopopul ortodox al Beiușului, Seghiștei și Șteiului, împreună cu părintele profesor Ciprian-Marius Pordea, absolvenții și-au unit glasurile pentru a interpreta „Gaudeamus igitur”, celebrul cântec academic pe care, de secole, tinerii europeni îl cântă în prag de vară, la finalul cursurilor.

A luat apoi cuvântul prof. Claudia-Florina Cighir, directoarea Colegiului Tehnic „Ioan Ciordaș”, care a salutat participarea la festivitate a directorului adjunct Adrian-Ionuț Sabău, precum și a următorilor invitați: Dorina Popa, fondatoare, Adina Petruț, membră, și Nicoleta Kovacs, președintă a Clubului Lions Beiuș-Ștei, Ioana Hălmăjan, președinta Comitetului Reprezentativ al Părinților, și David-Ionuț Indrei, președintele Consiliului Școlar al Elevilor de la „Ciordaș”. În continuare, directoarea Claudia-Florina Cighir s-a adresat absolvenților și părinților acestora:

„Astăzi nu încheiem doar un an școlar. Astăzi închidem un capitol important din viața unor tineri care au crescut între zidurile acestui colegiu și care, de acum înainte, vor păși spre propriul lor destin.

Privindu-vă, văd mai mult decât elevi care au terminat clasa a XII-a. Văd generații de visuri, de speranțe și de eforturi. Văd tineri care au învățat să rezolve probleme tehnice, dar și să depășească provocările vieții. Văd oameni care au învățat că succesul nu vine peste noapte, ci se construiește prin muncă, perseverență și caracter.

Anii petrecuți la Colegiul Tehnic „loan Ciordas" nu au fost întotdeauna ușori. Au existat emoții, examene, proiecte, momente de nesiguranță și poate chiar clipe în care v-ați întrebat dacă veți reuși. Dar, iată-vă aici, astăzi, demonstrând că fiecare obstacol poate fi depășit atunci când există voință și încredere.

În spatele fiecăruia dintre voi se află oameni care au crezut în voi: părinți care au făcut sacrificii, profesori care v-au îndrumat cu răbdare, colegi care v-au fost alături la bine și la greu. Lor le datorăm astăzi recunoștință și respect!”

A urmat premierea absolvenților, primii la învățătură și cei care s-au evidențiat la olimpiadele și concursurile școlare primindu-și diplomele din mâinile diriginților, în aplauzele întregii asistențe.

După cum ne-au obișnuit în ultimii ani, cei de la Clubul Lions Beiuș-Ștei au premiat-o pe șefa de promoție, de data aceasta Lorena-Cosmina Lezeu. Cu această ocazie, Dorina Popa, care este și membră a Consiliului Local Beiuș, i-a felicitat pe cei de la „Ciordaș”, elevi și profesori:

„Ne-am propus să premiem, să promovăm și să susținem performanța. Pentru acest lucru mulțumim distinsei conduceri a unității dumneavoastră de învățământ pentru că ne-a permis să fim, și în acest an, în acest cadru festiv atât de frumos!

Vă felicit pentru toți acești ani frumoși, în care ați învățat și v-ați format, ați pășit pe treptele statutului de adult, având alături de dumneavoastră mentori deosebiți! Ne simțim onorați că am fost alături de voi! Mult succes la toate examenele care urmează și un drum presărat cu rezultate frumoase!”

Punctul maxim al emoției colective a fost atins atunci când, în numele promoției 2025-2026, a vorbit șefa de promoție Lorena-Cosmina Lezeu:

Astăzi, nu se termină doar liceul, astăzi, se termină o versiune a noastră, versiunea aceea care intră pe porțile școlii cu emoții ascunse și vise prea mari pentru a putea fi rostite cu voce tare. Patru ani! Patru ani care, la început, păreau nesfârșiți, și care, acum, au trecut atât de repede! În acești ani am învățat multe, dar nu cred că cele mai importante lecții au fost scrise pe tablă; am învățat cum arată tensiunea dinaintea unui examen, cum arată eșecul, cum arată ambiția de a reveni, cum arată oamenii care rămân lângă tine atunci când nu ai nimic de oferit în afară de sinceritate. Am învățat că uneori viața nu-ți cere să fii perfect, ci doar să ai curajul de a continua. Asta a fost, de fapt, adevărata noastră lecție de liceu: nu cum să răspundem corect la toate întrebările, ci cum să mergem mai departe chiar și atunci când nu avem toate răspunsurile.

Am crescut aici, și nu doar în înălțime sau în vârstă, am crescut în felul cum privim lumea, în felul în care înțelegem oamenii, în felul în care ne înțelegem pe noi înșine, pentru că liceul nu este doar un loc, nu sunt doar săli de clasă sau ore de curs, liceul este spațiul dintre cine ai fost și cine începi să devii, este locul unde am simțit presiunea viitorului!”

Conform programului, au mai fost câteva momente considerate tradiționale la acest tip de festivități: lansarea baloanelor de către absolvenți, transmiterea simbolurilor profilurilor claselor de liceu și a Cheii școlii colegilor din a XI-a, discursul reprezentantului acestora, Iulian-Ștefan Bota, schimbarea fundițelor între absolvenți și elevii claselor de a XI-a și, firește, turul incintei, parcurs de absolvenți în timp ce soneria școlii îi anunța, pentru ultima oară, că au terminat cursurile și că dincolo de poarta colegiului îi așteaptă noile provocări ale vieții.