Oradea are în prezent nu mai puțin de 11 poduri peste râul care împarte orașul în două, Crișul Repede. Cele mai multe dintre ele au fost renovate, reparate sau construite de la zero cu fonduri europene în mandatul actualului primar. Ultimul dintre acestea este Podul Centenarului inaugurat luni, 3 decembrie, în prezența comisarului European Corina Crețu.
bani
Pentru persoanele cu handicap și cele care au lucrat în condiții deosebite - Se majorează pensiile
Guvernul a adoptat vineri un proiect de hotărâre prin care cresc pensiile pentru unele categorii de pensionari, între care nevăzătorii, persoanele cu handicap, sau persoane care au desfășurat activități miniere sau în aviația civilă, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului Alina Petrescu.
- 05 Mai 2017
- 5797
- Citeste