Au fost încadrate în muncă persoane cu dizabilităţi
În anul 2006 s-a semnat un parteneriat între Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor (DGASPC), Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă - Bihor şi Fundaţia Evanghelică Alsterdorf, în urma căruia s-a înfiinţat "Centrul de informare, consiliere şi asistenţă la locul de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi". În momentul de faţă, de la debutul proiectului 35 de persoane cu dizabilităţi instituţionalizate şi neinstituţionalizate au fost încadrate în muncă.
În ceea ce priveşte activităţile de sprijin privind încadrarea în muncă, în cadrul Centrului de informare, consiliere şi asistenţă la locul de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi, au fost informate, consiliate şi îndrumate 48 de persoane cu handicap privind angajarea în muncă, 33 de persoane au fost înscrise în baza de date pentru căutarea unui loc de muncă. Totodată, s-a întocmit pentru 17 persoane profilul de capacităţi şi ghidul de interviu pentru ocuparea unui loc de muncă asistat şi s-au încheiat şi semnat un număr de 17 contracte de prestare de servicii. "Mai mult, au fost organizate trei întâlniri de lucru cu 126 de angajatori din judeţul Bihor care au peste 75 de angajaţi şi au obligaţia să angajeze persoane cu dizabilităţi. În 2007 se urmăreşte creşterea numărului de persoane cu handicap angajate în muncă, funcţionarea în condiţii optime a Centrului de orientare profesională Wilhelmina, respectiv dezvoltarea de parteneriate şi colaborarea cu organizaţiile persoanelor cu handicap", a precizat Ciprian Novac, purtător de cuvânt DGASPC Bihor. În ceea ce priveşte Serviciul de Îngrijire de Tip Familial din cadrul DGASPC Bihor, acesta coordonează activitatea în locuinţele protejate respectiv în Casa Franz Max, Casa Frankfurt şi în apartamentele protejate din municipiu. "Referitor la realizările înregistrate în locuinţele protejate în cursul anului 2006, tinerii instituţionalizaţi au făcut progrese foarte mari în privinţa activităţilor de trai independent. Astfel, 37 de tineri cu dizabilităţi beneficiază de asistenţă la domiciliu, 28 de tineri au reuşit să-şi perfecţioneze autonomia şi autogospodărirea personală", a mai precizat interlocutorul. În ceea ce priveşte activităţile şcolare, şase tineri cu dizabilităţi din locuinţele protejate frecventează cursurile Şcolii de Arte şi meserii "Ioan Bococi", respectiv „George Bariţiu" din Oradea, şase tineri asistaţi în locuinţele protejate frecventează cursurile de recuperare/alfabetizare ale Şcolii "Lucreţia Suciu" din Oradea. Totodată, 23 de tineri instituţionalizaţi în apartamentele protejate au urmat cursuri de instruire profesională organizate de Şcoala "Henri Coandă" din Oradea. De precizat faptul că în Bihor există aproape 20 de mii de persoane încadrate într-un grad de handicap, din care patru mii sunt apte de muncă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.