"Trei persoane au adus liniştea pe Maracana: Papa, Frank Sinatra şi eu", se amuză uruguayanul Alcides Ghiggia, autorul golului victoriei care a oferit ţării sale Cupa Mondială din 1950 în faţa Braziliei, pe miticul stadion din Rio de Janeiro. Bărbatul de 83 de ani este singurul supravieţuitor din cei 11 autori ai marii performanţe sportive pentru această ţară de 3,4 milioane de locuitori, campioană mondială în 1930.

 

Ghiggia a infirmat toate pronosticurile

Chiar dacă preferă să nu discute prea mult, "din respect pentru camarazii care nu mai sunt", îşi aminteşte perfect acest meci disputat la 16 iulie 1950 în faţa a 174.000 de spectatori (unii vorbesc de 200.000) veniţi să asiste la câştigarea primului titlu mondial de către Brazilia. Brazilia nu avea nevoie decât de o remiză pentru a câştiga (n.r. - faza finală se desfăşura în sistem campionat la care participau patru echipe), iar presa locală titra deja "Brazilia, campioană". Chiar şi oficialii uruguayeni se considerau învinşi înainte de acest meci din ultima rundă.

"Înaintea meciului, trei sau patru conducători au discutat cu jucătorii mai experimentaţi şi le-au spus că deja ne-am atins obiectivul, că trebuie să plecăm cu capul sus şi să nu luăm mai mult de patru goluri. Căpitanul Obdulio Varela ne-a spus această poveste când am intrat pe tunelul de acces în teren", povesteşte Ghiggia.

Publicul a vibrat mai întâi la deschiderea scorului de către Friaca pentru Brazilia (minutul 47), iar apoi a tremurat la egalarea lui Schiaffino (66). Apoi, spectatorii au rămas fără voce atunci când Ghiggia (79) a dus scorul la 2-1 pentru Uruguay. "Acest gol a semănat puţin cu primul. Portarul mi-a lăsat un mic spaţiu, crezând că voi centra, însă eu am tras la poartă şi am marcat. L-au considerat pe portarul brazilian singurul vinovat de eşec", spune Ghiggia.

"În Brazilia, pedeapsa maximă este de 30 de ani. Eu plătesc de 43 de ani pentru o crimă pe care nu am comis-o", declara portarul brazilian Moacyr Barbosa, înainte de a muri în anonimat, în 2000.

 

Lacrimi de bucurie şi de tristeţe

Ghiggia şi-a amintit şi de atmosfera de la finalul meciului. "A fost o bucurie enormă, dar văzând cum oamenii plângeau în tribune, te umpleai de tristeţe", spune Ghiggia. Acest succes i-a permis să semneze cu Roma şi AC Milan şi chiar a purtat tricoul Italiei într-o perioadă în care un jucător putea schimba selecţionata.

Revenit în Uruguay, el a jucat până la 42 de ani. Apoi a lucrat într-un casino, şi-a deschis o şcoală de şoferi înainte de a profita de pensia specială de campion mondial.

 

Invitat la CM din Africa de Sud

După 60 de ani, tinerii din Uruguay îi cer încă autografe. FIFA l-a invitat la Cupa Mondială din Africa de Sud (11 iunie - 11 iulie). "Cred că voi fi omagiat la ceremonia de deschidere. Nu ştiu nimic mai mult", spune Ghiggia. Nici brazilienii nu l-au uitat. Unul dintre ei, rămas alături de Ghiggia într-o vizită la muzeul de fotbal din Montevideo, a exclamat, râzând: "Nu ne lăsaţi închişi cu acest călău de brazilieni!".