Gazdele doresc reabilitarea
CF Bihorul Beiuş - Calor Timişoara
Eşecul usturător suferit de beiuşeni la Giroc a fost greu digerat de iubitorii fotbalului din municipiul de pe Crişul Negru, care în singura partidă disputată până acum pe teren propriu a rămas dator atât la capitolul joc, cât şi la cel al eficienţei, reuşind doar un rezultat nul cu Muncitorul Reşiţa. Astăzi, de la ora 17.00, CF Bihorul va juca din nou în faţa propriilor suporteri, întâlnind o altă formaţie timişoreană, Calor, pregătită de Octavian Roşca, care în etapa trecută a învins clar (scor 4-1) aceeaşi echipă reşiţeană, care înainte cu o săptămână a remizat la Beiuş. În tabăra gazdelor domneşte un optimism moderat, jucătorii, antrenorii, cât şi conducerea echipei dorind obţinerea primului succes stagional, ceea ce presupune şi înscrierea primului gol. La acest din urmă capitol, beiuşenii au rămas, deocamdată, datori, fiind singura echipă din serie care nu a găsit drumul spre gol în cele 270 de minute jucate până acum.
Antrenorii Rudi Kovacs şi Adrian David ar putea alinia următorul unsprezece: Lazea - Halasz, Ganea, Bulz, Mihoc, Vereş, Spancioc, Haica, Boldor, Oraş, Silaghi, neputându-se baza pe juniorul Bodean, accidentat la ultimul antrenament. În replică tehnicianul timişorenilor ar putea conta pe: Brădău - Modoran, Pobega, Mesaroş, Briciu, Nicolici, Jivan, Lau, Ignea, Berceanu, Staicu.
Meciul de la Beiuş va fi arbitrat de Dănuţ Maghiar (Baia Mare) - la centru, ajutat de Szabo Ger? şi Radu Hertia (ambii din Cluj-Napoca). Observator FRF: Cornel Popovici (Cluj-Napoca).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.