După 1990 aproape toate alegerile au adus un element nou care promitea schimbarea. De regulă candidatul care simboliza schimbarea a ajuns până acum în turul doi şi chiar aşi câştigat. Emil Constantinescu în 1996, iar Traian Băsescu în 2004. De data aceasta candidatul care părea să joace rolul revoluţionar n-a mai intrat în turul doi. E adevărat că s-a bazat pe un partid mai slab decât al celorlalţi doi contracandidaţi apropiaţi, dar tot atât de adevărat este şi faptul că nici nu făcea parte din scopurile sale o campanie cu adevărat revoluţionară.

Luni de zile anul acesta nici nu s-a mai ştiut de Crin Antonescu. După focul de imagine aprins la preluarea şefiei PNL s-a lăsat eclipsa. Sporadice atacuri anti Băsescu care n-au făcut altceva decât să-l aşeze în corul anti prezidenţial. Sigur că Băsescu trebuia să fie ţinta schimbării, dar pentru a fi perceput de electorat ca fiind soluţia alternativă la putere trebuia să pari unicul salvator. În momentul în care faci parte dintr-un duet sau dintr-o orchestră îţi pierzi aura de solist şi implicit penetranţa, iar pentru a avea o asemenea aură era nevoie de un atac puternic desfăşurat pe tot parcursul anului şi împotriva PSD-ului şi al lui Mircea Geoană, nu doar în ultimele două săptămâni de campanie. Toată această atitudine a lui Crin Antonescu sugerează clar că nu şi-a dorit de fapt să îmbrăţişeze rolul de salvatore de la patria. E greu să nu fi fost cu precădere anti Băsescu şi mai puţin anti Geoană, atunci când îl ai în spate pe Dinu Patriciu.

Ideea este că de data aceasta nu vom avea candidatul revoluţionaro-eliberator în turul doi. Candidatura lui Crin Antonescu mărginindu-se doar să ofere un procent onorabil de participare la vot împiedicând astfel un absenteism de mari proporţii şi să decidă învingătorul din turul doi. Dincolo de circumstanţe atenuante, cauze obiective sau alte explicaţii, responsabilitatea acestui eşec îi aparţine. Chiar dacă nu şi-a încheiat rolul în aceste alegeri, de voturile sale urmând să depindă noul preşedinte, Crin Antonescu este primul candidat de după 1990 care compromite prin candidatura sa tip cacealma ideea de schimbare. Ceea ce urmează acum în turul doi nu mai presupune schimbarea oricât s-ar agita Mircea Geoană să proclame acest fapt. După ce ai guvernat împreună, catastrofal, alături de PD-L, în guvernul de tristă amintire Boc, şi după ce partidul pe care îl reprezinţi a stat cel mai mult la putere în România post decembristă nu mai poţi veni să spui şi să te şi creadă cineva că tu reprezinţi schimbarea. Situaţia nu mai este cea din 2004, acum nimeni nu mai reprezintă schimbarea. Cum Băsescu a fost acum cinci ani o soluţie nouă, între timp ruginind, ne aflăm în faţa unui tur doi lipsit de tensiunea exerciţiului democratic al schimbării. Pentru că aceasta este esenţa democraţiei şi a votului, de a crea condiţii de reînnoire şi regenerare a puterii şi nu de-a conserva nişte murături politice.

În ceea ce priveşte deznodământul turului doi, în ciuda declaraţiilor lui Crin Antonescu de-a înclina balanţa în favoarea lui Geoană, zarurile nu sunt nici pe departe aruncate. Se înşeală cei care cred că poţi direcţiona voturile ca şi cum ai devia cursul unui râu. Indiferent de declaraţiile lui Antonescu sau ale lui Sorin Oprescu, Vadim Tudor, Gigi Becali, voturile acestora se vor împărţi între cei doi candidaţi. În mod normal, dacă Crin Antonescu ar fi reprezentat o soluţie în sine şi nu un bluf politic n-ar fi trebuit să-şi declare susţinerea pentru nimeni în turul doi. Luptând de fapt pentru PSD şi nu pentru PNL crinul otrăvit a predat o lecţie de oportunism.

Oricum, indiferent pe care dintre cele două balanţe vor ajunge mai multe voturi ale lui Crin Antonescu, acest fapt nu poate fi decât o palidă consolare pentru cei care şi-ar fi dorit un lider politic, simbol al schimbării, şi-au avut parte în final de-o mare cacealma.