Majoritatea echipelor care activează în eşalonul patru sunt încă în vacanţă. Una dintre excepţii este Stăruinţa Săcueni, care şi-a reluat pregătirile la începutul săptămânii. Rămasă fără antrenor principal după plecarea lui Sorin Cigan la Avântul Reghin, conducerea Stăruinţei a ajuns la o înţelegere cu FC Bihor pentru detaşarea lui Viorel Abrudan (foto) la Săcueni.

Deocamdată, echipa se antrenează în Băile Felix, iar de săptămâna viitoare va efectua un stagiu centralizat de zece zile la Pădurea Neagră. "Cum majoritatea celor pe care-i am acum la dispoziţie sunt orădeni, am decis ca într-o primă fază să ne pregătim în Felix. La primul antrenament au fost prezenţi 15 jucători, dar în perioada următoare vor mai veni vreo zece. Între aceştia se vor regăsi şi câţiva dintre cei la care FC Bihor II a renunţat în această iarnă. În 2-3 zile vom şti exact pe cine vom aduce. În retur, dorim să ne menţinem în prima jumătate a clasamentului", a spus antrenorul Viorel Abrudan, care va fi secondat de Sorin Simuţ.
După 16 etape, Stăruinţa Săcueni ocupă locul 6, cu 26 de puncte, obţinute în urma a şapte victorii, cinci remize şi patru înfrângeri (golaveraj 25-15).