În perioada 15-16 octombrie, la Şinteu, a fost organizată cea de-a X-a ediţie a Serbării cartofului. Simpozionul cartofului, programul cultural şi balul cartofului au fost doar câteva dintre surprizele pregătite la ediţia din acest an. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa excelenţei sale Jan Soth, ambasadorul Republicii Slovace în România. "Serbarea cartofului" se desfăşoară la Şinteu, încă din 1996, când a luat naştere din iniţiativa lui Ştefan Calamar, preşedintele organizaţiei locale a Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România. "Am văzut că, în diferite localităţi, se organiza fie balul strugurilor, fie balul usturoiului, de aceea ne-am gândit să avem şi noi un bal al nostru. Fiind o zonă în care cartoful este preponderent faţă de celelalte culturi agricole, un bal al cartofului era mai mult decât binevenit. Se întâmpla în anul 1996", povesteşte Ştefan Calamar. În prezent, printre specialităţile din cartofi ale zonei, se numără plăcinta făcută la cuptor sau pe plită, ciorba cu ciuperci, cartofii copţi întregi sau felii etc. În program a fost inclus şi simpozionul cartofului, la care au luat parte specialişti în producţia de cartof, de la Facultatea de Agronomie din Cluj, Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă Bihor, alţi specialişti din Braşov şi Miercurea Ciuc. Cu acest prilej, s-a discutat, printre altele, despre cultivarea cartofului, soiuri de cartofi care se cultivă în funcţie de natura solului, precum şi rezultatele lotului experimental de la Şinteu, condus de ing. agronomi soţii Cubalac. Similar ediţiilor precedente, şi anul acesta, a fost organizată expoziţia cu cei mai frumoşi cartofi ai cultivatorilor din Şinteu. În cele două zile de sărbătoare, au fost invitate să susţină momentele cultural-artistice formaţii din localitatea gazdă, dar şi din Budoi, Valea Cerului, Făget, Huta Voivozi şi Slovacia.