O delegaţie formată din Ligia Mirişan, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor (DJCCPCN), Traian Ştef, directorul Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" Bihor, şi Tavaszy Hajnal, director adjunct al aceleiaşi instituţii, a participat, joi, la deschiderea oficială a Bibliotecii Judeţene "Meliusz Juhasz Peter", din Debreţin, Ungaria. Cu această ocazie, a avut loc şi vernisajul unei expoziţii de desene şi fotografii alcătuită din lucrări realizate şi de români. Cea mai mare bibliotecă destinată publicului larg Biblioteca Judeţeană "Meliusz Juhasz" s-a ridicat, în toamna anului trecut, pe locul unui vechi spital, care a fost demolat, iar în martie, a fost finalizată. Instituţia adăposteşte 300.000 de cărţi, adică mai puţin de jumătate faţă de fondul de carte al Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" Bihor. Între bibliotecile destinate publicului larg, aceasta este cea mai mare din Debreţin. "Cartea este organizată, în general, după aceleaşi principii ca la noi, are aceleaşi secţii, sală de împrumut şi sală de lectură, deosebirea fiind că la ei este foarte puţină carte în depozite, mare parte aflându-se în circulaţie. Aceasta este şi intenţia noastră. În ceea ce ne priveşte, ne aflăm pentru a treia oară aici. Scopul vizitei noastre a fost de a vedea diferitele faze de construcţie, felul în care s-au ocupat de mutare, de amenajarea spaţiilor, precum şi modul de funcţionare al sistemului de informatizare", ne-a declarat Traian Ştef, directorul Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" Bihor. Noua bibliotecă din Debreţin este realizată din materiale moderne, cu multe spaţii deschise, are două etaje sub formă de spirală, subsol şi o parcare mare în spate. Artişti orădeni au expus la Debreţin Programul artistic organizat cu ocazia deschiderii oficiale a Bibliotecii din Debreţin a cuprins momente de muzică şi poezie, gustate din plin de public, precum şi o lansare de carte. Tot în cadrul evenimentului, a avut loc şi vernisajul unei expoziţii de desene şi fotografii, organizată de Institutul "Kolcsey Ferenc", din Debreţin, şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor. Expoziţia a fost deschisă de prof. Ligia Mirişan, directorul executiv al DJCCPCN Bihor: "Acest proiect euroregional reuşeşte să ne aducă împreună. Nu pot să spun că am o lucrare preferată între cele expuse, deoarece toate sunt foarte frumoase, în felul lor. Ele reprezintă o lume a sufletelor pure, copii reuşind să perceapă viaţa în modul cel mai adevărat", a spus Ligia Mirişan. Astfel, pe simezele galeriei, au fost expuse 75 de desene, cu tema "Moştenirea arhitecturală", realizate de copii, şi 57 de fotografii. Oradea a avut reprezentanţi la ambele categorii. La categoria artă fotografică, bunăoară, au expus orădenii: Lovadi Kinga, Constantin Dancoglu, Egri Ferenc şi Constantin Demeter. Cei mai buni dintre expozanţi au fost premiaţi de către Lukovics Andras, directorul Institutului "Kolcsey", din Debreţin, şi Ligia Mirişan, directoarea DJCCPCN Bihor. În realizarea acestui proiect euroregional s-au mai implicat: Centrul Cultural Maghiar "Ady Endre" din Săcueni, Fotoclubul din Debreţin şi Fotoclubul "Nufărul" din Oradea. Lucrările de artă fotografică ale artiştilor orădeni vor fi prezentate şi la Oradea, pe 6 iulie.