Şedinţă bilingvă la Palatul Victoria Premierii român şi maghiar, Călin Popescu Tăriceanu şi Ferenc Gyurcsany, au condus, ieri, şedinţa comună a guvernelor celor două ţări, în care au fost aprobate o serie de proiecte de colaborare bilaterală în domeniile infrastructurii, protecţiei mediului, învăţământului, minorităţilor şi culturii. Cei doi premieri au deschis reuniunea, amintind că cele două administraţii sunt hotărâte să continue cooperarea şi că într-o democraţie contează ca cetăţenii să respecte legea şi să se implice în dezvoltarea comunităţii, fără ca etnia sau religia acestora să conteze. Ei au apreciat că o astfel de şedinţă constituie o nouă bază pentru dezvoltarea cooperării europene dintre România şi Ungaria. Istoria relaţiilor dintre cele două state a fost evocată de către ministrul de stat Marko Bela, care a amintit că dorinţa României şi Ungariei de a reveni la valorile europene şi de a-şi redobândi identitatea naţională au condus aparent, la începutul anilor `90, la o competiţie - dacă nu o confruntare - între cele două ţări vecine şi chiar la încercări de a declanşa un tragic conflict interetnic, în martie 1990. Pe ordinea de zi a reuniunii au figurat proiecte de acorduri bilaterale, memorandumuri de cooperare, informări şi propuneri de cooperare pe subiecte de interes reciproc. A fost discutat, de asemenea, un memorandum în baza căruia Guvernul român va aloca o serie de fonduri universităţii maghiare Sapientia, după acreditarea instituţiei, precum şi informări privind situaţia exploatării aurifere de la Roşia Montană şi bunurile Fundaţiei Gojdu. La finalul şedinţei, premierii Tăriceanu şi Gyurcsany au semnat mai multe documente bilaterale de cooperare pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii, comunicaţii, afaceri interne, dezvoltarea infrastructurii, sănătate, apărare, cultură. La şedinţă au fost invitaţi şi preşedinţii Consiliilor Judeţene din zonele în care trăiesc importante comunităţi maghiare, precum Maramureş, Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, preşedinţii Autoguvernărilor din mai multe judeţe maghiare, preşedintele Autoguvernării Minorităţilor Române din Ungaria. Reuniunea comună de Guvern constituie o premieră atât pentru relaţiile româno-ungare, cât şi în regiune, fiind pentru prima dată când guvernele din această zonă a Europei se întâlnesc în şedinţă comună şi adoptă împreună decizii pe teme de interes reciproc. Guvernele României şi Ungariei vor organiza, anul viitor, la Budapesta, o nouă şedinţă comună, existând posibilitatea ca Executivul de la Bucureşti să organizeze acţiuni similare şi cu autorităţile altor state, precum Bulgaria şi Republica Moldova, a anunţat premierul Călin Popescu Tăriceanu. *) Uniţi