Orădencele s-au impus fără probleme
Someş Tiger Dej - CSM U Oradea 46-77 (6-19, 6-17, 11-18, 23-23)
Cu doar trei etape înainte de căderea cortinei, în etapa a XX-a a Diviziei A de baschet feminin, echipa CSM Universitatea Oradea s-a impus fără probleme în jocul susţinut pe terenul ultimei clasate.
Consolate oarecum cu gândul că au ratat o mare posibilitate de a ajunge în elita baschetului autohton, orădencele au intrat relaxate în jocul de la Dej, pe care l-au început în forţă, astfel că, după 20 de minute, aveau un avantaj liniştitor, de 24 de puncte. După ce "veteranele" echipei, Tămăşdan, Mirkov, Onaca, Georgevici şi Moiseev (foto), şi-au făcut datoria, înlăturând orice dubiu în privinţa câştigătoarei, antrenoarea Adriana Niculescu a decis să acorde o şansă şi junioarelor din lot, astfel că, în ultimele două sferturi, au jucat şi jucătoarele care au prins mai puţine minute în actualul sezon. Iar pe ansamblu, n-au făcut-o deloc rău, ba chiar au reuşit să mărească avantajul oaspetelor, care au obţinut o victorie pe deplin meritată, după o prestaţie mai mult decât convingătoare a majorităţii jucătoarelor.
CSM: Gavra, Tămăşdan 10, Nagy 6, Grigoraş, Moiseev 13, Sabău, Onaca 9, Pop 2, Maghiar, Ordean, Singur 3, Mirkov 19, Georgevici 15. Antrenor: prof. Adriana Niculescu. Celelalte rezultate: ICIM Arad - CST Alexandria 62-49; Sportul Studenţesc - Magic Sibiu 69-61; Naţional Iaşi - "U" Cluj-Napoca 87-94; Municipal Târgovişte - Rapid Bucureşti 79-61; Olimpia WB Bucureşti - CET Govora 67-38.
Clasament
1. Municipal Târgovişte 20 19 1 0 1712-1028 39
2. BC ICIM Arad 20 17 3 0 1506-1086 37
3. Olimpia WB Bucureşti 20 16 4 0 1607-1150 36
4. CET Govora 20 11 9 0 1270-1227 31
5. Sportul Studenţesc 20 11 9 0 1306-1312 31
6. U MC Cluj-Napoca 20 10 10 0 1400-1449 30
7. Rapid Bucureşti 20 9 11 0 1389-1312 29
8. CST Alexandria 20 8 12 0 1181-1423 28
9. CSM U Oradea 20 7 13 0 1258-1296 27
10. Magic Sibiu 20 7 13 0 1186-1476 27
11. Naţional Iaşi 20 5 15 0 1209-1529 25
12. Someş Tiger Dej 20 0 20 0 1016-1752 20
Etapa viitoare (sâmbătă, 10 martie): Olimpia WB Bucureşti - ICIM Arad; CET Govora - Someş Tiger Dej; CSM U Oradea - Municipal Târgovişte; Rapid Bucureşti - Naţional Iaşi; "U" Cluj-Napoca - Sportul Studenţesc; Magic Sibiu - CST Alexandria.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.