Astăzi, la Şinteu, într-un context aparte
Simpozion despre cultura cartofului, în Bihor
După mai mulţi ani de cercetări agricole în domeniul culturii cartofului, pe loturile experimentale de la Şinteu, prin rezultatele obţinute şi rapoartele înaintate Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), anul acesta, microzona Şinteu a fost declarată, oficial, zonă favorabilă pentru producerea şi înmulţirea cartofului de sămânţă.
Această recunoaştere şi declarare, de către MAPDR, a zonei de la Şinteu ca fiind favorabilă producerii şi înmulţirii cartofului de sămânţă reprezintă un fapt deosebit de important pentru agricultura din Bihor, cu implicaţii favorabile şi din punct de vedere economic.
Pornind de la aceste coordonate, simpozionul ce are loc, astăzi, la Şinteu, se înscrie într-un context aparte. Vor participa la eveniment directorii mai multor staţiuni de cercetare şi producere a cartofului, reprezentanţi ai Institutului de Cercetare de la Braşov şi de la Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă şi, nu în ultimul rând, reprezentanţi ai Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor, Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Bihor, ultimele două instituţii fiind şi organizatori.
De altfel, simpozionul cu tema "Cultura cartofului în judeţul Bihor" se înscrie în suita de manifestări deja tradiţionale "Serbarea Cartofului", ediţia a X-a, Şinteu, aflată sub egida Consiliului Judeţean Bihor, a Primăriei comunei Şinteu şi a Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România - Organizaţia locală Şinteu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.