Problemele bihorenilor, la tribuna Parlamentului
Deputatul PRM Paul Magheru a adresat, recent, o interpelare ministrului Sănătăţii Publice şi una ministrului Mediului. Într-una din acestea, deputatul bihorean a prezentat situaţia foarte dificilă prin care trece Secţia de Oncologie a Spitalului Clinic Judeţean, atât din punctul de vedere al stării de degradare avansată a clădirii în care funcţionează, cât şi din acela al subfinanţării. O altă problemă stringentă adusă în atenţia ministrului Mediului este cea a proprietarilor din blocul aflat în imediata vecinătate a Complexului Comercial Mercur, de pe strada Republicii. Aceştia sunt pe punctul de a ajunge să locuiască în condiţii indecente, în propriile apartamente, din cauza prognozatei supraetajări a complexului respectiv, fapt ce i-ar priva de lumina naturală.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.