Pe masa aleşilor orădeni, care se vor reuni luni în şedinţa Consiliului Local, se va afla un proiect de hotărâre prin care se prevede rezilierea sau neprelungirea contractelor de închiriere sau comodat cu 30 dintre organizaţiile neguvernamentale şi artiştii orădeni.

Potrivit raportului de specialitate, 89 de ONG-uri deţin spaţii de la Primăria Oradea. Toate aceste organizaţii au fost supuse de la începutul anului unor verificări în ce priveşte activitatea, în final, comisia constituită la nivelul Primăriei hotărând că 30 dintre ele nu mai îndeplinesc condiţiile pentru a beneficia de cele câteva camere puse la dispoziţie de administraţia locală. În plus, toate cele 17 asociaţii neguvernamentale care îşi desfăşurau activitatea în Cetatea Oradea au fost evacuate, aici urmând să demareze în următoarele luni lucrările de reabilitare. "Dintre cele 30 de organizaţii, 18 nici nu au venit să-şi prezinte raportul de activitate, dovadă că ele nu au nicio activitate. Multe dintre aceste asociaţii nu aveau niciun proiect în folosul comunităţii, aceasta fiind o condiţie esenţială", a precizat viceprimarul Oradiei, Biro Rozalia. Printre asociaţiile care vor fi nevoite să-şi părăsească imobilele se numără Uniunea Judeţeană a Pensionarilor şi Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice, care deţineau câte un spaţiu pe strada Dunării nr.18. De asemenea, mai trebuie să-şi găsească un alt spaţiu Organizaţia Naţională a Cercetaşilor României, Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă, CARPO, care are patru imobile închiriate de la Primărie, etc. În ce-i priveşte pe ceilalţi chiriaşi, rămaşi în vechile lor sedii, ei vor fi obligaţi ca de două ori pe an să organizeze evenimente împreună cu Primăria. "Artiştii vor fi obligaţi să doneze Primăriei câte două obiecte pe an din colecţia proprie, iar celelalte asociaţii vor trebui să organizeze diferite activităţi pentru comunitate", a mai adăugat Biro Rozalia.