Reprezentanți de la nu mai puțin de 8 compartimente diferite de la mai multe instituții din Bihor au luat vineri, 30 august, în intervalul orar 05.30 – 13.00, Beiușul la puricat în vederea prevenirii și combaterii infracţiunilor contra patrimoniului, a delictelor silvice, a actelor ilicite de comerț, pentru prevenirea victimizării prin accidente rutiere și pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi linişte publică.

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, alături de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier și cu polițiștii beiușeni din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de reprezentanți ai Gărzii Forestiere Bihor, ai ITM Bihor, ai DSVSA Oradea și ai IJJ Bihor au acționat pe raza municipiului Beiuș și în localitățile arondate, în vederea prevenirii și combaterii infracţiunilor contra patrimoniului, a delictelor silvice, a actelor ilicite de comerț, pentru prevenirea victimizării prin accidente rutiere și pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi linişte publică.

În cadrul acțiunii, în care au fost implicați 38 de polițiștii bihoreni și reprezentanți ai altor instituții de aplicare a legii, au fost legitimate 230 de persoane, au fost controlate 80 de autovehicule, au fost verificate 16 societăți comerciale și agenți de pază, iar 10 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru verificări.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare de 42.265 de lei.

De asemenea, în cadrul acțiunii au fost confiscate bunuri fără documente legale în valoare totală de 6.279,24 de lei, respectiv 2.380 de țigarete nemarcate, în valoare 1.190 lei, 5,78 metri cubi de cherestea, în valoare 3.137,04 lei, 3 metri cubi de lemne de foc, specia fag, în valoare de 480 de lei, 8,92 metri cubi de lemn rotund de fag, în valoare de 1.472,20 lei.