Acţiuni de conştientizare privind protecţia mediului - Comisari în mijlocul elevilor
Comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Bihor au întreprins, zilele trecute, acţiuni de conştientizare ce au vizat educarea copiilor în spiritul protejării mediului înconjurător.
Ca urmare a protocolului existent între Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General şi Inspectoratul Şcolar Bihor, comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Bihor au întreprins, în 2 aprilie, acţiuni de conştientizare, ce au vizat educarea copiilor în spiritul protejării mediului înconjurător, a reciclării/colectării selective a deşeurilor, precum şi dezvoltarea conduitei civice şi ecologice.
„Această acţiune s-a desfăşurat cu prilejul Programului Naţional „Şcoala Altfel”, prezentându-se unui număr de 27 de elevi din clasa a V-a şi a IV-a din cadrul Liceului Teoretic nr. 1 Bratca materialul „Poluarea mediului înconjurător” şi un film educativ cu privire la poluarea naturii”, transmit, printr-un comunicat de presă, reprezentanţii Gărzii de Mediu Bihor.
Potrivit acestora, Programul Naţional „Şcoala Altfel” s-a desfăşurat online, întreaga prezentare fiind susţinută pe platforma Zoom.
„Având în vedere starea de criză declanşată la nivel de ţară din cauza pandemiei Covid-19 şi a faptului că şcolile sunt închise în această perioadă, Programul Naţional „Şcoala Altfel” s-a desfăşurat online. Astfel, întreaga prezentare s-a susţinut pe platforma Zoom, în colaborare cu directorul Liceului Teoretic nr. 1 Bratca, Leontin Gherman şi sub coodonarea profesorilor Zsurzs Daniela şi Nicolae Cosmin Vereş”, menţionează reprezentanţii GNM Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.