Autovehiculele de mare tonaj nu vor putea circula pe teritoriul Ungariei în următoarele zile, restricțiile fiind valabile pe durata Sărbătorilor Pascale Catolice.

Potrivit unui comunicat transmis de ITPF Oradea, autorităţile de frontieră din   Ungaria au adus la cunoştinţă faptul că începând de joi, 01.04.2021, ora 23.00 (ora României) până vineri, 02.04.2021,ora 23.00 (ora României) și sâmbătă, 03.04.2021, ora 23.00 (ora României) până luni, 05.04.2021 ora 23.00 (ora României), circulaţia   automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone este restricţionată pe teritoriul Ungariei. Restricţiile intră în vigoare ca urmare a faptului, că în perioada următoare   se celebrează Sărbătorile Pascale Catolice. În perioadele menţionate, şoferii   automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până   la finalizarea intervalului pentru care au fost stabilite restricţii de circulaţie pe drumurile publice din Ungaria. În intervalul orar menţionat, traficul de călători şi autoturisme prin punctele de trecere a frontierei se va desfăşura în condiţii normale. În acest sens, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea va ţine legătura permanent cu autorităţile de frontieră din Ungaria în vederea dispunerii unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului la ridicarea restricţiilor. Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare și participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea. De asemenea, recomandă consultarea aplicaţiei Trafic on-line dezvoltată si pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internethttps://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline. Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz.